Petiţie pe vamă: Ungaria a anunţat suspendarea controlului strict

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
15Comentarii
Coşmarul din vamă
Coşmarul din vamă
Cei care trăiesc de-a lungul graniţei şi vreo 400 de familii care au într-o parte casa şi în cealaltă locul de muncă sau şcoala s-au trezit acum, din 7 aprilie încoace, că oportunitatea pe care s-au bazat, de a trece graniţa în 3-4 minute, maxim 20, s-a transformat în coşmarul orelor lungi din vamă.

„Aşa nu se poate trăi, zi de zi să aştepţi 3, 4 ore ca să ajungi acasă sau la locul de muncă. Eu am o casă în Biharkeresztes şi am fost afectat de această situaţie. Dl. Tókos, de asemenea; zi de zi venim la lucru şi situaţia trebuie cumva rezolvată. Nu contează etnia, că eşti român, că eşti maghiar, la fel stai la coadă. Am scris o petiţie, în maghiară de două săptămâni şi apoi, la câteva zile, în limba română. În maghiară a fost semnată de vreo 400 de persoane, în română era semnată de vreo 200 de persoane, ambele sunt încă deschise”, spune Zatykó Gyula, vicepreședintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

Sâmbăta trecută, în aprilie, unul dintre iniţiatorii petiţiei, Tókos-Fejes Béla, a avut întâlniri cu oficiali maghiari din comunităţile de lângă graniţă. Acesta spune că a primit mult ajutor din partea primarului din Biharkeresztes, Barabas Ferenc, cel care a facilitat întâlnirea cu doi parlamentari Fidesz, cărora le-a expus problema şi le-a prezentat petiţia.

Pretenţia petiţionarilor a fost, pentru început, aplicarea prevederii legale de suspendare a aplicării controlului strict la frontieră pentru şase luni, cu posibilitatea de prelungire. Discuţii pe tema timpilor exageraţi de aşteptare în vamă s-a purtat şi cu şefii celor două puncte de trecere a fontierei, Peter Sandor de partea cealaltă a graniţei, şi Dorin Popa, pe partea aceasta.

Zatykó Gyula şi Tókos-Fejes Béla

„De la europarlamentarul Monica Macovei am primit ajutor, ne-a asigurat legăturile necesare şi ne-a acordat sprijin”, spune Tókos, precizând că europarlamentarul i-a familiarizat cu prevederile legale care permit amânări ale introducerii controalelor stricte.

„Controalele nu au sens, nu aici este problema Europei, nu aici sunt cei care vor să intre fără acte. Un asemenea tratament adânceşte criza şi creşte numărul euroscepticilor”, susţine Zatykó Gyula, vicepreședintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), co-iniţiator al petiţiilor.

Ca urmare a demersurilor, joi seara, Guvernul maghiar a anunţat că suspendă pentru şase luni aplicarea normelor restrictive. Măsura va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al ţării vecine. „Se va anunţa, sigur, şi la noi”, sunt de părerere petiţionarii. Mai ales că grija pazei graniţei Schengen le revine ungurilor.

Deschideţi PTF-urile!

„Şase luni trec repede, ce se întâmplă după?”, se întreabă, retoric, Zatykó Gyula. Soluţia propusă de el este folosirea răgazului câştigat pentru deschiderea celor 10 puncte de frontieră de pe graniţa dintre România şi Ungaria, pentru care s-a primit finanţare europeană. În plus, aceste puncte ar trebui să fie permanente, nu cu program de câteva ore pe zi, o zi pe săptămână, şi ar trebui să-i deservească pe toţi cetăţenii, nu doar pe cei din localităţile riverane graniţei, cum e acum.

vama-bors-31

Ca oameni cu viaţa în două ţări, cei doi insistă pe utilitatea unei linii prioritare rezervate celor aflaţi în situaţia lor. Un abţibild eliberat de autorităţile locale i-ar individualiza ca având dreptul să treacă vama cu un control superficial, pe respectiva bandă separată.

În opinia lui Zatykó, situaţia de acum este rezultatul unei defazări între previziunile tuturor şi realitatea din teren: nu s-a investit în vămi, în ideea că România va intra în Schengen. Cu ultimele evoluţii europene, în loc să piardă din importanţă, vămile au devenit puncte de referinţă pe harta Uniunii.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor