Petrecere de adio la finalul liceului

Reactualizat la:
5Comentarii
Petrecere de adio la finalul liceului
În timp ce elevii de clasa a VIII-a se pregătesc pentru testele naţionale, absolvenţii clasei a XII-a îşi iau la revedere de la anii de liceu. Iar în cazul liceelor cu tradiţie, bunele obiceiuri trebuie şi ele respectate.

Este şi cazul Liceului “Miguel de Cervantes” din Capitală, unde atmosfera a amintit de filmele americane: tinerii fără matricole, dar cu tatuaje, fără pixuri albastre, dar cu mouse au aruncat în sus pălăriuţele de absolvenţi.

După patru ani în care au trăit împreună aceleaşi poveşti, majoritatea elevilor de clasa a 12 a au ţinut petrecerea de despărţire. Au fost patru ani în care colegii s-au transformat în prieteni, în care profesorii au devenit ca nişte părinţi, iar stresul tezelor şi al ascultatului la tablă a fost domolit de fiorii primei iubiri. Elevii care au terminat zilele trecute primele 12 clase spun că liceul a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor.

“Lăsăm totul de-o parte, notele proaste şi absenţele le lăsăm de-o parte. Acum ne simţim bine pentru că este ultimul clopoţel”, spune unul dintre absolvenţi.

“O să-mi pară rău de dirigintele meu, de profesoara de fizică, de română, de filosofie, de mulţi. S-au legat relaţii frumoase în liceu”, mărturiseşte o fostă liceană.

Nici profesorilor nu le este prea uşor să se despartă de elevii luaţi sub aripă când erau doar nişte puşti cu voci subţiri şi care sunt acum aproape adulţi.

“Patru ani de zile să fii coleg de birou cu cineva şi să împarţi toate bucuriile şi necazurile, nu e tocmai uşor. Dar eu am fost poştaş. I-am pus în prima zi de liceu să scrie o scrisoare absolventului de peste patru ani. Astăzi le-am dat scrisorile. Şi i-am văzut pe toţi cu lacrimi în ochi”, a spus Marcel Homorodea, profesor de informatică.

Cele câteva ore de petrecere au reuşit să îi facă pe tineri să uite de stresul dinaintea bacalaureatului. De astăzi însă, cărţile le vor ţine companie în următoarea săptămână, până când vor da examenele.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor