Petrecere in sprijinul Cantinei de Ajutor Social

De Zoltan Varga
Partycaritabil
Partycaritabil
Sâmbătă, 11 august, cei de la With love, Music organizează o petrecere cu muzică electronică la Café Déjà Vu, Galeria 1, iar toate fondurile ce vor fi strânse în urma acestui eveniment vor fi donate Cantinei de Ajutor Social Timişoara.

„Muzica atinge pe fiecare într-un mod în care nimic altceva nu o poate face. Este unul dintre lucrurile care a influenţat culturi şi moduri noi de expresivitate, epoci şi tipuri de comportament, sisteme de valori şi chiar societăţi întregi. Muzica electronică de dans este, de la începuturile sale, bazată pe ideea de a-i uni pe oameni sub acelaşi acoperiş şi de a-i face să danseze.

Indiferent de naţionalitate, religie, sex, rasă, avere, orientare politică sau filosofie de viaţă. Cei ce au definit-o au fost chiar oamenii. Nu vreo corporaţie, instituţie de stat sau vreun post TV. Nu a cunoscut vreodată limite şi nu a promovat nimic altceva decât bucuria şi dansul.

În aceste vremuri, în care nevoile de bază pot fi din ce în ce mai puţin satisfăcute, dorim să folosim ceea ce ne uneşte pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate“, spun organizatorii petrecerii. Evenimentul careva începe la ora 23 îi va avea în line – up pe Dan Maxim, Tina şi Mrk, iar intrarea va fi de zece lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !