Petrolist evazionist în Sânmartin

Petrolist evazionist în Sânmartin
ORADEA – Comisarii Gărzii Financiare Bihor au sancţionat contravenţional luna trecută aproape toţi cei 600 de agenţi economici bihoreni verificaţi în cadrul acţiunilor axate pe firme de transport.

Sumele constatate ca venituri la bugetul de stat, luna trecută, au însumat 1,6 milioane de lei (16 miliarde lei vechi), din care s-a recuperat jumătate.

Comisarul-şef al GF Bihor, Călin Gal (foto) a precizat că s-au înaintat organelor de justiţie patru nume de administratori de firmă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu total de 74.200 lei.

Aproape jumătate din acest prejudiciu s-a constatat la SC Alimixt Trade SRL Sânmartin care a achiziţionat 32 de tone de păcură de la o firmă din Vânju Mare, dar fără emiterea de facturi de transport.

La controlul comun al comisarilor de la GF Bihor şi GF Mehedinţ nu s-au găsit nici acte contabile şi nici măcar vreun angajat la sediul declarat scriptic al firmei fantomă din Vânju Mare.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase