Petrolul si FC Bihor se dueleaza in direct

5Comentarii
Petrolul si FC Bihor se dueleaza in direct
Derby-ul etapei a XIV-a se va disputa duminică, ora 12, şi va fi televizat de Dolce Sport.

Pentru prima dată în această ediţie de campionat un meci al FC Bihor va putea fi urmărit la televizor de cei care interceptează postul Dolce Sport. Duminică, de la ora 12, orădenii vor da piept cu Petrolul Ploiesti, echipa considerată principala candidată la promovare înainte de începerea campionatului. Lideri mult timp, „lupii galbeni” au pierdut teren serios prin cele patru înfrângeri suferite şi acum sunt pe locul 4, la doar două puncte de un loc promovabil. Criza Petrolului s-a accentuat după eşecul de săptămâna trecută din derby-ul cu CS Mioveni, iar managerul Valeriu Răchită a fost bântuit de gândul retragerii.

„Mi-aş dori să plec, să-mi dau demisia, dar nu pot, pentru că sunt foarte legat de acest proiect şi nu vreau să las echipa la greu. Nu mai suntem pe primul loc după această înfrângere. Au mai rămas două etape de disputat pâna la finalul turului şi atunci vom trage linie”, a spus fostul fundaş al Stelei.

FC Bihor va avea parte de un meci greu, Petrolul fiind redutabilă pe teren propriu, unde are victorii pe linie şi un golaveraj 13-1.

Nemilosul Răchită

În schimb, în deplasare au pierdut patru jocuri şi au remizat la Gaz Metan CFR Craiova. Eşecurile au fost greu digerate de managerul general Vivi Răchită, care a „tăiat” capete după aproape fiecare înfrângere. Astfel, la finalul jocului cu Alro Slatina (1-2) a decis să se despartă de Cosmin Stegaru şi Marius Ene, pe fundaşul Jane Claude Adrimel Bozga l-a exilat la echipa satelit după eşecul de la Sibiu (0-1), iar portarul Andrei Marinescu şi atacantul Dimitrie Gafiţa, au fost puşi pe liber după înfrângerea de la Mioveni (0-2).

În lotul „lupilor galbeni” se regăsesc şi trei fotbalişti care au jucat la echipe bihorene: Adrian Cuciula (CF Liberty), Florin Neaga (FC Bihor, Luceafărul) şi Daniel Stan (FC Bihor).

T.B.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor