Petru Filip îl dă în judecată pe şeful IPJ Cluj

1Comentariu
Petru Filip îl dă în judecată pe şeful IPJ Cluj
ORADEA / CLUJ– Comandantul IPJ Cluj, comisarul Ioan Păcurar, a fost dat în judecată de un poliţist de la BCCO Cluj pentru că refuză aplice o sentinţă dată deCurtea de Apel Oradea.

Subinspectorul de poliţie Petru Filip cere în instanţă ca şeful IPJ Cluj să fie amendat zilnic cu 20% din salariul minim brut pe economie (respective 78 de lei) până la executarea deciziei pronunţate în 30 noiembrie 2006.

În 2005, Petru Filip a solicitat IPJ Cluj să-i aprobe schimbarea locuinţei de serviciu cu una a unui coleg.

Apoi însă IPJ Cluj a organizat o comisie care a atribuit apartamentul respectiv şefului Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă (fosta unitate 0215), Vasile Morar. În plângerea adresată justiţiei, Petru Filip a susţinut că şeful SIPI are o casă în construcţie în Turda şi un apartament, iar în aceste condiţii nu mai putea beneficia şi de o locuinţă de serviciu. În plus, acesta era şi membru în comisia de repartizare a locuinţelor.

        Inspectorul Adnana Ilieş, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, a declarat, joi, că IPJ a atacat cu contestaţie în anulare această decizie a Curtii de Apel Oradea şi o va pune în aplicare doar după ce instanţa se va pronunţa asupra acestei căi de atac.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor