Cu tristeţe şi durere în suflete s-au scurs 7 ani de când a plecat pe drumul fără de întoarcere dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic PETRU JURCĂ. Ne rugăm ca părintele ceresc să îi rânduiască odihna veşnică între aleşii Săi. Recunoştinţă şi alese mulţumiri celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţia Estina, fiicele Daniela, Corina şi Luci cu familiile.
Petru Jurcă
Sunt frunze care nu cad, deşi vântul le suflă, sunt oameni care nu se uită, deşi uitarea e o lege a firii.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-a întrunit azi, 29 martie pentru a aproba noi restricții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru a veni ȋn sprijinul locuitorilor cartierului Tineretului, toate cursele care se execută pe linia 16 se vor prelungi, ȋncepând de luni, 1 aprilie până la staţia Cartierul Tineretului, linia 16 redenumindu-se linia 16T.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut vineri, 29 martie, alături de Liviu Buțiu, directorul Centrului de Culttură al Județului Bihor, și Horea Abrodan, inspectorul școlar general, o conferință de presă în care a anunțat lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Lumină din Lumină”, dedicat Sărbătorilor Pascale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR Călători va asigura din 1 aprilie 2024 serviciile de transport auto atât pe întreaga distanță Cluj Napoca – Oradea, cât și pe sectoare din interiorul secției ce vor alterna și cu serviciile de transport feroviar de călători de pe relațiile Cluj Napoca – Aghireș și Oradea – Aleșd, anunță compania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!