PFA şi AF riscă să fie radiate

3Comentarii
PFA şi AF riscă să fie radiate
ORADEA - Persoanele fizice autorizate (PFA) şi asociaţiile familiale (AF) trebuie să se grăbească. Termenul limită pentru preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare, conform OUG 44/2008 este data de 25.04.2009. Cine nu îşi va schimba autorizaţia, riscă să fie radiat din registrul comerţului.
Ordonanta de urgenta nr. 44/2008

Din datele prezentate de Oficiul Registrul Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bihor reiese că doar puţin peste 10% dintre PFA şi AF au solicitat preschimbarea autorizaţiilor.

 

„Până în prezent s-a solicitat preschimbarea autorizaţiilor de către un număr de 985 de PFA şi AF, din cele 9.252 înregistrate în judeţul Bihor”, ne-a informat Lucia Gligor, directorul ORC de pe lângă Tribunalul Bihor.

 

Noutăţile OUG 44/2008

 

Dacă până acum existau două forme de organizare PFA şi AF, după apariţia OUG 44/2008 sunt trei forme de organizare: PFA, intreprinderi individuale şi intreprinderi familiale. O altă noutate este faptul că autorizarea acestor persoane se realizează la ORC şi nu în cadrul primăriilor. Această procedură nu vizează profesiile liberale (avocaţi, notari, medici, etc) şi nici activităţile economice reglementate de legi speciale. În plus, dacă PFA nu putea avea angajaţi cu carte de muncă, intreprinderea individuală poate.

 

Contribuabilii autorizaţi în baza unor acte normative anterioare OUG 44/2008 trebuie să opteze pentru autorizarea într-una din cele trei forme în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei. Conform actului normativ, PFA şi AF care nu-şi exercită dreptul de opţiune pentru una dintre cele trei forme într-un an de zile, îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului din oficiu, fără nici o altă formalitate. „Documentele necesare care trebuie depuse la ORC Bihor în vederea preschimbării autorizaţiei sunt: certificat de înregistrare în original, autorizaţia de funcţionare în original, dovada achitării taxelor de registru şi cerere tip (ORC)”, a specificat Lucia Gligor.

 

Dan Birta



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor