Piaţa din Beiuş, uzată moral

1Comentariu
Beiuşul are o piaţă învechită
Beiuşul are o piaţă învechită
Administratorul pieţei a fost avertizat, iar producătorii amendaţi cu 5.000 de lei.

Piaţa agroalimentară din Beius a fost călcată în acestă săptămână de inspectorii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor. „Controalele au fost efectuate în vederea prevenirii apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire prin evoluţia unor episoade de toxiinfecţie alimentară la om prin consum de produse primare de origine animală, în special lapte şi produse lactate, fabricate de către producătorii agricoli individuali. S-a verificat conformitatea modului de fabricare, manipulare şi comercializare a produselor primare”, ne-a precizat Mircea Gelu Budău, directorul coordonator al DSVSA.

 

Deficienţe

 

În urma acţiunii celor două instituţii au fost constatate o serie de deficienţe. În primul rând, acestea sunt legate de condiţiile structurale ale pieţei agroalimentare: ventilaţie necorespunzătoare, suprafeţe de expunere a produselor uzate moral, igienă precară, lipsa unor surse de apă în cantitate sufieientă. Şi la nivelul producătorilor agricoli deficienţele sunt multiple. „Este vorba despre lipsa echipamentului de protecţie,  a dovezii dovezii de sănătate a animalelor de la care provin produsele, lipsa unor practici de manipulare şi comercializare corespunzătoare care să asigure un risc scăzut de contaminare a produselor”, a subliniat directorul coordonator al DSVSA Bihor.

Referitor la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în incinta pieţei agroalimentare, aceştia nu aveau depozitate corespunzător produsele alimentare şi nu aveau implementate bunele practici de igienă şi comercializare.

„Au fost verificaţi zece producători agricoli şi cinci operatori economici fiind aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei. De asemenea administratorul pieţei agroalimentare a fost sancţionat cu avertisment”, a concluzionat Mircea Budău. Acţiunile vor continua şi în cadrul altor pieţe din judeţ, pe data de 04.07.2009 fiind programate pieţele agroalimentare din cadrul municipiului Oradea.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor