Piata imobiliara bihoreana, inca in scadere

De Dan Birta
1Comentariu
Valentin Catană
Valentin Catană
Preţurile locuinţelor în Oradea au scăzut în acest an cu procente cuprinse între 5% şi 10% faţă de anul trecut.

Piaţa imobiliară bihoreană este încă departe de a se stabiliza. Părerea specialiştilor din domeniu este că preţurile încă vor mai scădea. „Noi estimăm că tendinţa de scădere a preţurilor va continua şi în perioada următoare, accentuată fiind şi de creşterea foarte mare a preţului gigacaloriei din ultimii trei ani, de instabilitatea la nivel economic a Europei şi de perspectiva de creştere economică foarte mică a României pentru anul 2012”, este de părere Valentin Catană, director general al agenţiei Casa Regal.

Acesta apreciază că procentul de scădere al preţului locuinţelor în acest an variază între 5% şi 10% faţă de perioada similară de anul trecut.

Ce trece mai bine

Având în vedere că ansamblurile rezidenţiale au birouri proprii de vânzări, specialistul şi-a exprimat părerea doar în ceea ce priveşte apartamentele la bloc şi case, precum şi terenuri intravilane şi extravilane. „Procentul de vânzare este majoritar, în proporţie de 80%, în favoarea locuinţelor colective. Acest fapt este determinat, în special, de preţul de achiziţie (mult mai redus în cazul apartamentelor faţă de case), cât şi de posibilitatea reală de a accesa un credit cu dobândă foarte avantajos (creditul Prima Casă)”, susţine Catană.

Din punct de vedere al dinamicităţii pieţei se poate discuta despre o creştere a numărului de tranzacţii cu 20% – 25% faţă de perioada similară a anului trecut. În schimb, dacă ne raportăm la perioada 2007 – 2008, numărul de tranzacţii este de circa 50% – 60% din media acelor ani.

Având în vedere că cererea de locuinţe a rămas constantă, dar a scăzut numărul de cumpărări de imobile, clienţii care nu au reuşit să-şi achiziţioneze o locuinţă s-au orientat spre închirieri. „În perioada 2009 – 2012 numărul de solicitări pe acest segment a înregistrat o creştere de aproximativ 40% – 50%”, constată Valentin Catană.

Cea mai mare devalorizare a fost înregistrată în această perioadă la terenurile intravilane, în special datorită caracterului lor investiţional. „Astfel, o bună parte din achiziţiile de terenuri erau făcute strict cu scop speculativ, urmărindu-se înregistrarea unui profit cât mai mare într-un timp cât mai mic, fără a se aduce nici un fel de îmbunătăţire sau un plus de valoare prin edificarea unor construcţii. Astfel, putem discuta în prezent despre o scădere a preţurilor la terenuri de circa 10% – 15%, iar dacă ne raportăm la întreaga perioadă de criză, corecţia se situează undeva între 40% şi 85% din preţurile de tranzacţionare”, precizează reprezentantul agenţiei imobiliare.

Vedeta pieţei imobiliare în această perioadă este terenul extravilan, care a înregistrat o apreciere faţă de perioada 2007 – 2008. „Astfel, dacă preţul unui hectar de teren extravilan se situa în jurul valorii de 1.200 – 1.500 de euro în anul 2008, în momentul de faţă suprafeţe compacte de mari dimensiuni (minim 50 ha) se tranzacţionează cu 2.000 – 2.500 euro/ha. O explicaţie a acestui fenomen este faptul că şi la aceste preţuri încă România este departe de media preţului la hectar de teren agricol în Europe, care se situează în jurul valorii de 8.000 de euro”, conchide Valentin Catană.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor