Piaţa imobiliară încotro?

Piaţa imobiliară încotro?
DEVA – Aceasta este, pentru moment, părerea agenţilor imobiliari autohtoni. „Putem asista cel mult la o stagnare a preţurilor pe o perioadă de câteva luni, cel mult un an, dar în niciun caz la scăderea valorilor de tranzacţionare a locuinţelor.

Economia românească s-a aşezat cât de cât. Inflaţia este în scădere, deci nu putem vorbi de un regres. Din contră, estimez că pe piaţă vom asista, cel puţin în următorii cinci ani, la creşteri ce vor varia între 10 şi 20 la sută. La noi există cerere, chiar în creştere, în vreme ce oferta de locuinţe a rămas aceeaşi ca acum 17 ani. Acum 4-5 ani, spre exemplu, aveam o mulţime de clienţi care lucrau în străinătate şi care, când veneau acasă, cumpărau imobile. De 2-3 ani însă numărul lor a scăzut dramatic, pentru că mulţi şi-au reglementat situaţia în ţările unde
s-au stabilit şi îşi investesc acolo banii. La ora actuală numai cei care provin de la sat se mai întorc să-şi facă locuinţe acasă. Părerea mea este că nu vom asista nici la scăderi, nici la scăderi bruşte, motiv pentru care consider că acum este momentul propice pentru investitori de a vinde sau a cumpăra case„, declară Nelu Verzeş, directorul Prima Invest Deva.
Tendinţa europeană
Preţurile locuinţelor pe pieţele supraîncălzite din Europa au început să scadă rapid, reproducând etapa iniţială a fenomenului de deteriorare a sectorului de credite ipotecare riscante din SUA. În regiunea capitalei letone Riga, preţurile locuinţelor au scăzut cu 3,5% în luna iunie, după ce coborâseră deja cu 1% în mai.

Apartamentele din centrul vechi al oraşului au ajuns până la începutul acestui an mai scumpe decât cele din Berlin, pe fondul tranzacţiilor cu caracter speculativ, multe realizate în baza unor credite ipotecare în euro, franci elveţieni şi yeni, care ar putea crea condiţiile pentru un dezastru dacă moneda letonă s-ar deprecia neaşteptat. Această ipoteză nu este exclusă, având în vedere deficitul de cont curent foarte ridicat al ţării, care a ajuns la 26% din Produsul Intern Brut.

Acelaşi boom a fost înregistrat şi în România, Bulgaria, Croaţia şi Rusia, şi pare să fi atins apogeul. În Irlanda, preţurile locuinţelor au scăzut cu 2,6% în primele şase luni ale anului, numai în Dublin scăderea înregistrată fiind de 3,3%. Spania este în scădere.

Companiile locale de real estate au raportat scăderi ale preţurilor de la un trimestru la altul altât în Madrid, cât şi în alte provincii. Preţurile proprietăţilor franceze au scăzut cu 1,5% în luna iulie, deşi evoluţia semnalată de la începutul anului indică un avans de cinci procente.


Fact BOX
Preţurile imobilelor în Deva
Garsonieră 65000 – 120000 lei
Apartament 2 camere 75000 – 170000 lei
Apartament 3 camere 120000 – 200000 lei
Apartament 4 camere 140000 – 250000 lei
Case 230000 lei – 200000 euro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !