Pietele orădene s-au aprovizionat cu crudităţi de primăvară în preajma Paştelui. Multe dintre ele sunt parcă mai scumpe decât înainte cu o săptămână – două. Roşiile, spre exemplu se vând cu 5,5 – 7 lei/kilogramul. La fel şi castraveţii. Salata verde costă 1,5 – 2 lei căpăţâna. Ceapa verde se vinde cu 1 leu/legătura, usturoiul verde tot aşa. Ridichile costă, de asemenea, 1 leu/legătura.
Cine vrea zarzavat pentru supă, trebuie să dea 3 lei pentru un kilogram de morcovi şi 4 lei pentru unul de pătrunjel. Guliile se vând cu 1,5 – 3 lei bucata, iar pătrunjelul verde cu 1 leu legătura. Kilogramul de cartofi costă 3 lei.
Dacă unii dintre comercianţi din piata sunt mulţumiţi de vânzările făcute, alţii spun că este loc şi de mai bine. „Azi am vândut bine. Mâine nu ştiu cum va fi”, spune Ferencz P.
Cumpărătorii se plâng atât de scumpetea produselor, cât mai ales de veniturile pe care le câştigă şi pensiile pe care le primesc. „La o pensie de 700 de lei, mi se par cam scumpe roşiile cu 7 lei/kilogramul”, se plânge Simion Pop, un pensionar. Cert este că de cele mai multe ori preţurile sunt uşor negociabile.
Carnea in piata
Un alt produs care nu prea lipseşte de pe masa de Paşte este carnea de miel. Dacă la Piata Iosia mielul viu se vinde cu 15 lei/kilogramul, la măcelării şi la marile magazine carcasa de miel costă 27 – 28 de lei/kilogramul.
Cui nu-i place carnea de miel, poate alege afumăturile. La Hala de carne din Piata Cetate sunca afumată tradiţional costă 29 de lei un kilogram, iar şunca fiartă şi afumată 19,90 de lei/kilogramul. Cârnaţii afumaţi se vând cu 20 de lei/kilogramul, kaizerul tot cu 20 de lei, iar slănina şi toba fiecare cu câte 17 lei/kilogramul. „Toate produsele sunt la preţ de producător, obţinute după reţete tradiţionale”, ne-a declarat Margareta Pop, vânzătoare la o firmă din Piata Cetate.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!