Piaţa Unirii, la loc comanda!

1Comentariu
Piaţa Unirii, la loc comanda!
ORADEA - Proiectul pentru reamenajarea spaţiilor verzi din Piaţa Unirii nu a stârnit laudele experţilor de la Muzeul Ţării Crişurilor.

Mai exact, a fost retrimis Primăriei pentru completare, cu recomandarea de sistare a lucărilor până la realizarea unui proiect care să respecte atât stilul clădirilor din jur cât şi ideea originală de la 1924-1926.

„Muzeul a spus două lucruri: că este absolut necesară o restaurare peisagistică a Pieţii Unirii dar că peisagistul care o face trebuie să consulte documente din care reiese concepţia pe care a avut-o academicianul Duiliu Marcu, preşedintele Uniunii Arhitecţilor de la 1924-1926, cel care a proiectat iniţial ansamblul”, spune Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO), direcţie care gestionează proiectul. Acesta spune că experţii de la Muzeu au pus la dispoziţia Primăriei şi, prin aceasta, au transmis proiectantului un cd cu fotografii ale zonei din preajma inaugurării.

În opinia lui Boloş, experţii susţin necesitarea unor pete de culoare în amenajarea rondourilor. „Ne cer să completăm documentaţia astfel încât în jurul bucsuşilor din care sunt făcute figurinele să apară flori roşii, galbene şi roz şi nu piatră sau scoarţă. Asta ar da culoare şi ar rupe monotonia. Se menţin florile dar este nevoie de completarea cu culoare”, crede directorul AIO.

„Recomandăm ca expertul peisagist să ţină seama de stilul şi concepţia pieţei aşa cum a gândit-o arhitectul academician Duiliu Marcu. Documentaţia, în forma actuală, nu poate sta la baza reamenajării peisagistice. Se recomandă sistarea lucrărilor până la refacerea şi rediscutarea unei soluţii finale cu specialişti în arhitectură, peisagişti şi instorici de artă”, se arată în adresa trimisă de Muzeul Ţării Crişurilor pe adresa primăriei.
Cristina Ghilea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor