Piata Unirii se schimba la fata

Reactualizat la:
Piata Unirii se schimba la fata
Peste 21 milioane de lei sunt alocaţi pentru reamenajarea Centrului ca un mare pietonal.

Mult mai puţină vegetaţie şi mult mai mult spaţiu pietonal va fi în Piaţa Unirii, după implementarea proiectului în valoare de 21.034.742 lei. Reprezentantul Municipalităţii a semnat contractul cu finanţatorul la începutul acestei săptămâni şi anunţă că în cel mai scurt timp se va trece la licitaţii şi contractarea lucrărilor. Lucrările ar trebui să înceapă în toamnă, în acelaşi timp cu cele de reabilitare a pasajului Vulturul Negru.

Lucrarea cuprinde reabilitarea ansamblului Duiliu Marcu în mijlocul căruia se află statuia lui Mihai Viteazul, schimbarea stâlpilor de iluminat şi a mobilierului stradal, construirea a cinci fântâni şi montarea de rastele de biciclete.

Unul dintre obiectivele proiectului este creşterea atractivităţii zonei şi atragerea turiştilor spre Centru.

Reamenajarea Centrului ca un mare perimetru pietonal va începe în acest an. Luni, la Cluj, Municipalitatea a semnat contractul proiectului în valoarea de 21.034.742 lei, din care 16.658.673 lei sunt nerambursabili. Primarul Ilie Bolojan spune că se va trece la organizarea licitaţiilor din acest proiect în aprilie, în iunie sau iulie se aşteaptă să fie semnate contractele şi lucrarea să poată începe în această toamnă. În prezent, înlocuirea reţelelor din Piaţa Unirii este pe terminate, însă reamenajarea Centrului trebuie corelată şi cu lucrările din Pasajul Vulturul Negru, care vor începe tot în această toamnă.

Primul dintre obiectivele lucrării este reabilitarea integrală a carosabilului (2.313 mp de asfalt şi 4.723 mp cu piatră cubică) şi a pietonalului cu piatră cubică sau dale piatră. „Se extinde spaţiul pietonal cu aproape 10.000 metri pătraţi, până la 15.000 metri pătraţi care, spre deosebire de Corso, vor fi pavaţi cu piatră de dimensiuni mult mai mari – 50 pe 50 de cm”, spune primarul.

Reducerea consumului cu 30 MW pe an este un alt obliectiv. Se va realiza printr-un sistem de iluminat format din 69 stâlpi de iluminat de tip istoric cu corpurile aferente. Proiectul mai prevede înlocuirea tuturor elementelor de mobilier urban cu 39 de bănci, 2 rastele de biciclete, 22 de coşuri de gunoi şi cinci fântâni areziene, toate compatibile cu situl. Reducerea traficului ar aduce şi o scădere a poluării mediului cu 25%.

În aceşti bani este prinsă şi reabilitarea şi consevarea ansamblului arhitectural-sculptural proiectat în 1.926 de arhitectul Duiliu Marcu, în mijlocul căruia se află statuia lui Mihai Viteazul. Alveolele din jurul acestui ansamblul sunt singurele superafeţe care se vor păstra înierbate, fără coniferele din jur, însă. Vegetaţia prevăzută constă din arbuşti şi arbori cu coronament jos.

Cristina Ghilea

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase