Piatra Graitoare, gata de omologare

14Comentarii
Piatra Graitoare, gata de omologare
Certificatul de omologare al pârtiei va fi adus de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Partia de la Vartop este gata să intre în circuitul domeniilor schiabile de România. Reprezentanţi ai Direcţiei de Autorizare din cadrul Ministerului Dezvoltării şi Turismului au fost prezenţi la Vârtop, al sfârşitul săptămânii, pentru a culege datele necesarii omologarii pârtiei. Obţinerea certificatului de omologare dă certitudine practicanţilor sportului alb că pârtia este una sigură.

Lansare oficială

Totodată, obţinerea acestui certificat dă posibilitatea ca Pârtia de la Vârtop să fie cuprinsă  în programul naţional de informare şi promovare turistică i-Tour, lansat pentru sezonul de iarnă 2010 – 2011 şi care reprezintă o premieră în ceea ce priveşte informarea turistică în România. Pârtia Vârtop ar putea intra în galeria celor 78 de pârtii omologare care sunt promovate gratuit. Primarul de Nucet Costel Sârghie aşteaptă ca certificatul de omologare să-i fie înmânat de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea. „Inaugurarea oficială are loc la ora 12,30, sâmbătă. Începând cu ora 12,00 aşteptăm invitaţii. Fiindcă este cel mai important obiectiv pe care îl inaugurăm aici la Vârtop am pregătit pentru turişti şi un program de muzică populară şi uşoară. Seara se va încheia cu focuri de artificii”, spune primarul Costel Sârghie.

Pârtia în cifre

Pârtia din satul de vacanţă Vârtop se numeşte Piatra Grăitoare. Este vorba de un complex de pârtii, cu telescaun cu patru locuri debraiabile, de 1108 metri. Prima pârtie are 1150 de metri, din care 500 de metri sunt de dificultate mare. A doua pârtie este mai lungă,  are 1400 de metri şi este de dificultate medie. Telescaunul are o capacitate de 1400 de persoane pe oră şi durata de urcare de la baza pârtiei până în vârf este de 3,41 de minute. Programul de funcţionare al telescaunului este între ora 10.00 şi 16.00, de marţi până joi, între 10.00 şi 20.00 vineri şi sâmbătă şi până la ora 17.00 duminica. Pârtia este dotată cu nocturnă.

V.B.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor