Pieţari căutaţi de petarde

Pieţari căutaţi de petarde
Politistii din cadrul Biroului de Arme si Explozivi au dat miercuri o raita prin pietele din Rogerius, Nufarul, Iosia si Decebal, însotiti de ziaristi, pe care i-au anuntat cu o zi înainte de actiune. În aceste conditii, nu e de mirare ca oamenii legii i-au gasit în regula pe toti precupetii de materiale pirotehnice.

Astfel, toti comerciantii controlati de cei doi politisti s-au dovedit curati ca lacrima: aveau toate autorizatiile necesare si comercializau doar artificii, vulcani si rachete agreate de lege.


Singura captura de petarde din acest sezon a fost facuta vineri la Salonta. Politistii au ridicat doua cutii pline doldora cu petarde si pocnitori si i-au amendat pe vânzatorii neautorizati cu câte 2.000 de lei.

J.b. a gasit pocnitori


„Vânzarea petardelor, a pocnitorilor si minipocnitorilor este strict interzisa. Materialele pirotehnice din clasa I pot fi comercializate tot timpul anului, iar cele din clasa a II-a doar în perioada 27-31 decembrie”, a declarat Marin Darna, inspectorul principal însarcinat cu verificarea pietarilor.


Însa luni la amiaza, fotoreporterul J.b. a pozat o oferta bogata de minipocnitori la o taraba din Piata Cetate, fotografie publicata marti. De asemenea, reporterii J.b. au fost îmbiati cu petarde de pustani sub zece ani, „bagati la înaintare” de speculanti, tocmai datorita amenzilor draconice, de peste 3.000 de lei.

Sebastian Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !