Pieţari protestează împotriva Mall-ului

Pieţari protestează împotriva Mall-ului
Peste 20 de pieţari au protestat, marţi, în faţa Prefecturii Hunedoara, după ce administraţia Devei a încheiat un contract cu o firmă privată să construiască un mall în locul fostei Pieţe Agroalimentare.

Persoanele care vând în piaţa centrală din Deva au înaintat, marţi dimineaţă, un protest Prefecturii, în care îşi exprimă dezacordul faţă de construirea unui mall pe amplasamentul actualei pieţe. Mai mult, pieţarii vor să fie organizat un referendum, iar populaţia Devei să decidă dacă în locul pieţei trebuie construit un mall.

“Vrem ca în Deva să fie organizat referendum. Să decidă devenii dacă mai au nevoie sau nu de piaţă. Vor să ne mute pe nu ştiu unde. Credeţi că e normal ca un oraş precum Deva să nu aibă o piaţă?! Noi din asta trăim, ce să facem acum?! Nu suntem bişniţari, plătim TVA şi vrem să ne câştigăm existenţa în mod cinstit”, a afirmat Dănuţ Gigea, administratorul unei firme care comercializează fructe în piaţa centrală.

Oamenii susţin că Piaţa Agroalimentară din centrul Devei îşi câştigă existenţa în jur de 300 de firme şi producători agricoli.

Persoanele care vând în piaţă au adunat până acum peste o mie de semnături de la cumpăratorii care nu sunt de acord cu construirea mall-ului în locul pieţei. Ei se declară nemulţumiţi de decizia Consiliului Local, care a încheiat un contract cu o firmă din Constanţa pentru construirea unui mall în locul pieţei centrale din Deva.

“Constatăm cu stupoare că reprezentanţii noştri, pe care i-am ales, nu ne cer părerea şi transformă domeniile publice în supermagazine. De exemplu, în piaţa centrală Deva, terenul s-a evaluat la 100 de euro pe metru pătrat şi Primăria minte cu neruşinare că a fost estimat la 250 de euro, în timp ce preţul pieţei imobiliare din oraş este cuprins între 800 şi 1.300 de euro pe metru pătrat, în zona centrală”, se arată în protestul pieţarilor.

“La contract s-au făcut modificări de trei ori, pentru că în comisia juridică şi cea tehnică s-a dat vot negativ şi s-a cerut ca pentru piaţă să fie organizată licitaţie publică”, se mai arată în protestul pieţarilor.

O delegaţie a pieţarilor a fost primită de prefectul de Hunedoara.



C.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !