Pieţe conforme în Oradea

În Piaţa Rogerius condiţiile s-au ameliorat
În Piaţa Rogerius condiţiile s-au ameliorat
Primăria trebuie să stabilească un program de măsuri pentru remedierea deficienţelor din pieţe.

În urma controalelor din mai- septembrie în pieţele din Oradea, efectuate de echipe mixte compuse din reprezentanţi ai DSVSA, RAPAS şi Poliţiei Comunitare a fost întocmit un raport cu recomandările propuse. „Acest raport va fi transmis către Primăria Municipului Oradea pentru a se stabili un program de măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate şi a îmbunătăţirii condiţiilor de comercializare a produselor alimentare din pieţe, pentru a oferi operatorilor economici un mediu civilizate în care să-şi poată desfăşura activitatea economică”, a precizat Mircea Gelu Budău, directorul coordonator al Direcţie de Sănătate Publică şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.

 

Recomandări

 

În urma controalelor s-a stabilit că în piaţa Ioşia şi Nufărul nu se vor desfăşura activităţi de vânzare directă a produselor de origine animală, deoarece nu există posibilitatea amenajării la această dată a unor spaţii adecvate. Excepţie fac operatorii de industrie alimentară care deţin spaţii proprii autorizate în acest sens.

În cadrul Pieţelor Rogerius, Decebal şi Cetate, unde există spaţii special amenajate destinate desfăşurării acestor activităţi – hale de lactate şi carne, condiţiile s-au ameliorat. „Totuşi, au rămas mai multe aspecte, în special de natură structurală care necestită o atenţie deosebită din partea RAPAS Oradea”, a concluzionat şeful DSVSA Bihor.

Echipa de control a hotărât că Piaţa Rogerius trebuie să fie fie dotată cu patru spălătoare pentru mâini impunându-se şi refacerea sistemului de climatizare şi ventilaţie. Şi Piaţa Decebal are un număr insuficient de spălătoare pentru mâini. Aici este necesară introducerea unei vitrine frigorifice suplimentare, dar şi izolarea îmbinărilor la nivelul pereţilor şi acoperişului. În Piaţa Cetate, acoperişul permite infiltrarea apei şi trebuie introduse mai multe vitrine frigorifice. Piaţa Obor necesită modernizarea obiectivelor alimentare din tronsonul I şi se necesită o mai mai bună zonare a activităţilor din piaţă.

Simona Albinaru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !