Pilonul III, beneficii pentru firme

Pilonul III, beneficii pentru firme
Pensiile private facultative – Pilonul III, sunt cel mai eficient beneficiu extra-salarial pentru companii.

Angajatorii au la îndemână o nouă modalitate de a-şi motiva angajaţii şi, în acelaşi timp, să nu piardă nimic. Este vorba de pensiile private facultative, care reprezintă, de la 1 ianuarie 2011, cel mai atractiv beneficiu extra-salarial care poate fi acordat de companii angajaţilor lor, având cel mai favorabil regim fiscal.

„Oferirea unui beneficiu sub forma unei pensii facultative, comparativ cu oferirea unui bonus sau unei majorări salariale, reduce cu 1,1% cheltuielile totale de personal şi poate creşte profitul companiei cu 4%-5%. În acelaşi timp, salariatul câştigă la venitul său net 2,3% (salariu net plus beneficiu), dacă acceptă o pensie facultativă în locul unui bonus în cash”, este de părere Crinu Andănuţ, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR), care a făcut aceste calcule.

Deductibilităţi

Datele arată o îmbunătăţire semnificativa a finanţelor companiei care acordă pensii facultative salariaţilor săi după 1 ianuarie 2011, când deductibilitatea fiscală s-a extins de la impozitul pe venit/profit şi către unele contribuţii sociale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, contribuţiile plătite de companii în beneficiul salariaţilor lor la fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) sunt deductibile, în limita a 400 de euro pe an (circa 142 de lei pe lună), de la următoarele obligaţii fiscale: impozitul pe venit (16% la angajat); impozitul pe profit (16% la companie); contribuţiile de asigurările sociale de stat (10,5% la angajat şi 20,8% la angajator); contribuţia de accidente de muncă şi boli profesionale (0,15% şi 0,85% la angajator). „Extinderea deductibilităţii fiscale va majora interesul companiilor pentru a oferi salariaţilor contribuţii la un fond de pensii facultativ”, subliniază preşedintele APAPR.

Conform statisticilor APAPR, la finalul anului 2010 un număr de 221.600 de români contribuiau pentru o pensie mai buna în sistemul pensiilor private facultative (Pilonul III). În 55% dintre cazuri, contribuţia este suportată exclusiv de angajator, care oferă pensia facultativă ca parte a pachetului de beneficii salariale. În 33% dintre cazuri, participanţii individuali îşi suportă singuri contribuţia, iar în 12% dintre cazuri contribuţia este mixtă (angajator plus angajat). Deducerea fiscală se acordă în aceeaşi măsură (400 de euro pe an) atât pentru companie, cât şi pentru angajat, astfel că în situaţia contribuţiei mixte se ajunge la o deductibilitate cumulată de 800 de euro pe an, de la impozit şi contributiile descrise anterior.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !