PIN cere suspendarea ministrului Iorgulescu

PIN cere suspendarea ministrului Iorgulescu
Vicepreşedintele PIN Lavinia Şandru a cerut, marţi, DNA să-i solicite preşedintelui Traian Băsescu să îl suspende din funcţie pe ministrul Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, susţinând că acesta este al nouălea “ministru penal” al Guvernului Tăriceanu.

“Cer, în calitate de parlamentar, DNA să-i solicite preşedintelui României să-l suspende pe ministrul Adrian Iorgulescu. DNA să grăbească lucrurile în investigarea acestui caz, pentru că există indicii cât se poate de clare că Adrian Iorgulescu este un ministru de-a dreptul penal şi ar trebui să fie suspendat”, a declarat Şandru.

Ea a făcut această solicitare în urma plângerii depusă la DNA de consilierul de stat în MCC Marius Marian Şolea, compozitorul George Mihalcea şi artistul Florin Chilian, conform căreia cei trei au constatat ilegalităţi fragrante în modul de cheltuire a zeci de miliarde de lei vechi în acţiunea de promovare a imaginii României în străinătate.

“Promovarea, în cadrul Uniunii Europene, ar fi trebuit să fie lăudabilă şi care, la prima vedere, părea să fie cât se poate de onorabil. Domnul Iorgulescu a profitat încă odată de un caz atât de frumos pentru a-l transforma într-un nou tun financiar”, a mai afirmat vicepreşedintele PIN.

Lavinia Şandru a arătat că materialele au fost comandate de MCC înainte de a fi emisă Hotărârea de Guvern, în timp ce recepţia materialelor este datată după ce, conform proceselor-verbale, pachetele promoţionale fuseseră deja expediate în străinătate. Mai mult, vicepreşedintele PIN susţine că “pachetele nu au existat”.

“Poate au existat vreo câteva sute, să aibă o justificare”, a conchis Lavinia Şandru.

Florin Chilian, Marius Marian Şolea şi George Mihalcea au cerut declanşarea unei anchete la MCC, în legătură cu “ilegalitatea în care se desfăşoară în fiecare an un aşa-zis Program de achiziţie publică, în vederea unor acţiuni de diplomaţie culturală pentru promovarea imaginii României în ţările membre UE”. Valoarea acestui Program a fost în 2005 de peste 2,2 milioane de lei, iar în 2006 de 3 milioane de lei.

Potrivit sesizării, procese de achiziţie din 2005 s-au făcut din “surse unice”, respectiv editura “Noi Media Print”, SC Star Media Music SRL, prin Centrul Naţional al Cinematografiei şi Compania Naţională a Imprimeriilor “Coresi” SA.

În decembrie 2007, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a susţinut că nu a fost chemat la DNA şi că acuzaţiile care i se aduc prin plângerea de la DNA sunt “tendenţioase” şi “de rea credinţă”. “A existat o comisie interministerială, formată din reprezentanţi ai MCC, MAE şi ai Institutului Cultural Român, care au hotărât componenţa pachetelor. S-a hotărât să fie şi un CD şi o carte dedicate lui George Enescu, deloc întâmplător la momentul respectiv, pentru că era Anul George Enescu. Cele zece mii de pachete au mai cuprins un album şi nişte filme româneşti”, a spus atunci Iorgulescu. El a precizat că, în urma hotărârii comisiei interministeriale, s-a promovat o Hotărâre de Guvern, în care era precizat conţinutul pachetelor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !