„Piraţi” depistaţi de oamenii legii

2Comentarii
ORADEA - Oamenii legii au descoperit programe de calculator piratate la trei societăţi comerciale orădene. „În perioada 28 – 30 ianuarie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au acţionat pe raza judeţului pentru a verifica modul în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de arhitectură şi proiectare respectă legislaţia în vigoare în domeniul drepturilor de autor şi a drepturilor conexe”, a precizat ofiţerul de presă al IPJ, inspectorul Alina Dinu.


Astfel, au fost identificate trei societăţi
comerciale cu sediul în Oradea care aveau stocate
pe sisteme de calcul 13 programe pentru calculator,
fără a deţine autorizarea titularilor
drepturilor de autor pentru reproducerea acestora.
„Au fost efectuate capturi de ecran şi au
fost întocmite procese-verbale de sesizare din
oficiu, urmând ca prejudiciul cauzat să fie
stabilit ulterior de titularii drepturilor de
autor”, a punctat Alina Dinu. Ofiţerii
Serviciului de Investigare a Fraudelor efectuează
în prezent cercetări faţă de
administratorii societăţilor respective sub
aspectul săvârşirii infracţiunii
de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator.


 

Simona Albinaru



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor