Piroman în serie la Hunedoara

4Comentarii
Piroman în serie la Hunedoara
Marţi, ora 06.00, municipiul Hunedoara. Trei maşini incendiate în mai puţin de 15 minute. La toate trei pompierii identifică ca şi cauză a focului o mână criminală. A apărut un piroman în serie în oraşul de pe Cerna? 

Trei maşini în flăcări

La ora 6 şi 15 minute, dna Elena Raţiu, de pe strada Poştei din Hunedoara, vede arzând în faţa blocului un autoturism. Este un Opel Vectra, alb, cu număr de înmatriculare de Ungaria. Se alarmează pompierii. La nici cinci minute după sosirea acestora se anunţă două noi incendieri de maşini pe strada Munteniei, la o distanţă de 200 de metri faţă de locul primului eveniment. De data asta este vorba de două maşini Dacia 1300.
„Nu am avut duşmani. Noi abia ce am venit din Ungaria luni seara şi astăzi împreună cu familia urma să ne întoarcem. Acum nu mai avem maşină şi nu ştiu cum vom proceda.”, ne spune dna Margit Petruţ, soacra proprietarului Opelului ars. Maşina este înregistrată în localitatea ungară Szekesfehervar şi conform declaraţiilor proprietarului a costat undeva la 10.000 de euro.
Una din cele două automobile Dacia arse, este în custodia lui Costel D., pe durata în care proprietarul ei se află la lucru în Italia. „Eu nu am umblat cu maşina aproape deloc. De aceea, nici nu are bateria montată. Cred că e vreun teribilist cel care pune foc la maşini”, ne spune Costel D.

S-a folosit soluţie inflamabilă

Comandantul detaşamentului de pompieri din municipiul Hunedoara este de părere că la inflamarea maşinilor s-a folosit o substanţă inflamabilă: „ S-a folosit o substanţă inflamabilă, probabil benzină. Noi am fost alarmaţi imediat după ora 6 despre aceste incendii provocate intervenind cu două maşini pentru stingerea lor.
Poliţia face cercetări privitor la acest caz. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat că dată fiind natura incendierilor se poate lua în calcul posibilitatea apariţiei unui piroman în serie în Hunedoara.

CL



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor