Pistolarul sărit în Criş, judecat în libertate

37Comentarii
Pistolarul sărit în Criş, judecat în libertate
Prim-procurorul Gavra avertizează asupra pericolului social reprezentat de atacatorul poliţiştilor.

Alin Florin Mateaş a fost trimis în judecată, vineri, pentru tâlhărie şi ultraj asupra poliţiştilor şi ultraj contra bunelor moravuri, a anunţat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra.
Inculpatul va fi însă judecat în stare de libertate în urma unui diferend juridic privind competenţa Judecătoriei Oradea sau a Tribunalui în acest caz. O cauză a diferendului a fost reîncadrarea de la „tentativă de omor” la „ultraj asupra poliţiştilor” după ce anchetatorii au descoperit la domiciliul inculpatului muniţie pentru pistol cu aer comprimat, adică neletal. Aceasta în condiţiile în care pistolul aruncat în Crişul Repede nu a putut fi găsit de scafandri.

„Inculpatul a fost arestat iniţial pentru 29 de zile, însă ulterior instanţa a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării, invocând un viciu de procedură. Tribunalul Bihor nu şi-a motivat deocamdată decizia astfel că nu ştim despre ce viciu de procedură este vorba”, a explicat Gavra.

După cum am mai publicat, Alin Florin Mateaş a fost cercetat pentru că pe 17 decembrie ar fi sustras un autoturism din fața unui magazin din Oradea prin ameninţarea proprietarei cu un pistol. După ce a fost depistat şi înconjurat de mai multe echipaje ale Poliţiei în zona Podului de Pontoane de pe Sovata, a tras spre poliţiţti. La rândul lor, poliţiştii au tras mai întâi focuri de avertizare, iar apoi au tras spre suspect rănindu-l în omoplatul drept şi în picior. Atunci, tânărul a aruncat arma în Criş, plonjând şi el în râul îngheţat de unde a fost scos de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.

Prim-procurorul a mai dezvăluit că asupra suspectului s-au mai găsit o cagulă, un sac şi o bară. „Faptul că a sustras şi un autoturism ne oferă indicii că pregătea o altă lovitură. Părerea mea este că acest individ reprezintă un pericol social şi sunt convins că vom mai auzi despre el în următorii doi-trei ani dacă va rămâne în libertate”, a mai spus Gavra.

Cristian Horgoş

Un individ a furat o maşină şi a tras cu pistolul după poliţişti



37Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor