Plantare de pomi la Salonta

Consilierii, gata de plantat arbori FOTO: Primăria Salonta
Consilierii, gata de plantat arbori FOTO: Primăria Salonta
În planul strategic, asumat de localitatea sud-bihoreană, protejarea şi lărgirea spaţiilor verzi ocupă un loc aparte. În ultimii ani, numeroase suprafeţe, spaţii publice au fost alocate vegetaţiei.


Numai în acest an, peste 400 de pomi au fost plantaţi în oraş, în cadrul unor proiecte ale administraţiei publice, spune viceprimarul Illyes Lajos. Dar acest lucru nu constituie o noutate, deoarece în fiecare an, rădăcinile a sute de puieţi ajung în pământul aşezării haidone. Din păcate nu mai constituie o noutate nici faptul că persoane iresponsabile rup pomii, sau, şi mai rău, scot cu rădăcină cu tot arbuştii ornamentali şi îi fură. Acesta este un lucru foarte trist, mai ales că bugetul local este cel care are de suferit. În acest an au avut loc mai multe înlocuiri de arbori, mai ales în Piaţa Haiducilor, unde se află noua hală agroalimentară.

Cu intenţia de a da un exemplu de urmat, Consiliul Local în frunte cu primarul oraşului a început o campanie de plantat arbori. Aceştia au înfrumuseţat împrejurimile şcolii din cartierul Gacso, de pe strada Bartok Bela. Consilierii, înarmaţi cu sape şi lopeţi, au pornit claca plantând arţari ghidaţi de citatul „nu moştenim pământul de la strămoşi, ci îl împrumutăm de la copiii noştri”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase