Plata „asociaţiei”, cu cardul

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
12Comentarii
Plata „asociaţiei”, cu cardul
© Mircea Mălan
Softul care ar „rezolva” relaţia locatar – asociaţie de proprietari – primărie are şi facilităţi la plata facturilor, ca măsură de prevenire a delapidării.

Proiectul unui program informatic care să transparentizeze activitatea asociaţiilor de proprietari în beneficiul locatarilor şi a Primăriei a demarat. S-au stabilit cele zece asociaţii participante la experiment, pe o perioadă de şase luni, acestea au în administrare 1.159 de apartamente. Au fost alese astfel încât să fie din toate zonele, să fie asociaţii mici şi mijlocii şi să fie între ele şi unele cu probleme de delapidare sau cu neînțelegeri între membri. „Să putem face o comparaţie între ce este azi, fără acest program, şi ce va fi peste şase luni, când proiectul pilot se va încheia”, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

Viceprimarul a pornit într-o campanie de „evanghelizare” IT la asociaţiile din oraş: „Vrem să scoatem la lumină situaţiile de pe acest circuit, orădean – asociaţie – primărie – furnizorii de utilităţi. Încercăm să-i invităm pe toţi orădenii care locuiesc în cele peste 65.000 de apartamente la o întâlnire pe această temă”.

În ţară

În numele firmei Xisoft, care furnizează programul, Varvari Pavel spune că acesta e folosit de vreo 6.000 de asociaţii din mai multe oraşe – București, Cluj, Craiova, Iaşi. Firma nu are, încă, un proiect de anvergura celui experimental de la Oradea. Varvari a început instructajul administratorilor de asociaţii şi urmează întâlniri cu IT-ştii de la Comapnia de Apă, Termoficare, RER şi Poliţia Locală, pentru a căuta variante de compatibilizare a sistemului informatic cu ceea ce au operatorii de servicii în folosinţă acum.

„Softul face tot ceea ce ţine de administrarea blocului: contabilitatea asociaţiei şi oferă acces online locatarilor. Oamenii pot vedea cum stau cu plata întreţinerii, pot vedea documente scanate, pot să-şi introducă în sistem indicii contoarelor, pot plăti cu cardul întreţinerea, pot primi sms-uri cu informaţii sau anunţuri din partea administraţiei. Ce e interesant în Oradea, va fi să putem conecta asociaţia cu furnizorii de utilităţi şi cu primăria”, spune el.

IT-istul apreciază că „oferind acces nelimitat proprietarului de apartament, se limitează mult posibilitatea de fraudare a asociaţiei. E foarte mic riscul ca cineva să încerce ceva, în condiţiile acestei transparenţe”. Doar că, pentru a asigura transparenţa totală, e nevoie ca fiecare dovadă de plată să fie scanată de administraţie şi introdusă în program.

Prevenirea delapidărilor implică şi un minim interes din partea celor din asociaţie, atât căt să vadă, de exemplu, un dezechilibru între situaţia achitării facturilor către asociaţie şi plăţile acesteia către operatorii de servicii publice. Acelaşi lucru îl poate face şi primăria. „Unul din scopurile programului este ca Primăria să poată verifica mai uşor. Acum, dacă e o reclamaţie, cei din Primărie trebuie să meargă în teren şi să ia la răsfoit dosare. În fomat electronic, în zece minute îşi pot da seama dacă e o problemă mare”, susţine Varvari.

Competenţă din program

Cristian Lucaci, administratorul mai multor blocuri din Oradea, utilizator al programului informativ în asociaţia de proprietari, susţine că „softul face un adminitrator competent dintr-unul incompetent”. „Îţi permite să trimiţi o notă de plată fiecărui locatar, nota reflectă transparent cheltuielile asociaţiei detaliate până la mop, coadă de mătură şi cei mai vreţi”, spune administratorul. Implementarea programului a venit la pachet cu mai mult interes din partea celor din asociaţie.

Lucaci apreciază şi facilităţile pe care le oferă – plata facturilor prin internet. „La început am fost sceptic şi nu am activat opţiunea dar am decis să risc când am văzut că am probleme cu încasările. Dar toată lumea e mulţumită acum. Celor care nu au net, le listez notele de plată şi le pun în cutia poştală”, e opinia sa.

Circuitul pe net

În cazul concret al asociaţiei conduse de Lucaci, care a optat pentru comunicarea online a facturilor, primul pas este listarea facturilor de la furnizori. Apoi import în program PDF-ul primit sau scanez factura şi o încarc. „Dacă factura e fixă – la gunoi sau la abonamentul ascensorului, se împarte automat locatarilor. Introduci tot ce ai cumpărat în acea lună după care întocmeşti lista de plată pe locatari şi o trimiţi. În 30 de secunde toţi au fost informaţi”. La capătul celălalt, destinatarul emailului are posibilitatea să achite online, bifând lunile pentru care doreşte să plătească, în caz că are restanţe.

A doua ofertă

Ca urmare a lansării proiectului pilot, o altă companie a contactat Primăria pentru a oferi pentru testare, un program similar, Aviziero. „Firma s-a oferit să ne acorde gratuit, pentru 200 de apartamente, pentru şase luni, aceeaşi facilitate – programul informatic pe care-l au la nivel de asociaţie şi să discutăm despre posibilitatea de a adăuga module suplimentare astfel încât să corespundă nevoilor oraşului”, a anunţat vicele.

La finalul celor şase luni, când se vor putea evalua rezultatele proiectului la nivelul celor peste 1.000 de apartamente conectate prin programul firmei Xisoft şi celor 200, ale Aviziero, se vor trage concluzii. Va urma analiza utilităţii programelor, centralizarea sugestiilor celor prinşi în studiu şi se va stabili conţinut programului informatic.

Asociaţiile prinse în programul pilot: Asociația Nufărul Alb, Asociaţia Aeroportul, Asociaţia Speranța, Asociaţia Lalescu 12 236, Asociaţia Slatinei 36, Asociaţia Cetate, Asociaţia Apateului, Asociaţia Peneș Curcanul, Asociaţia Str. Aurel Lazăr, Asociaţia Luceafărul.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor