Plătesc tribut greşelilor

29Comentarii
Plătesc tribut greşelilor
BOCS – FC Bihor a capotat din nou în faţa unei echipe maghiare.

Dacă luni s-a înclinat în faţa rezervelor de la VSC Debrecen (0-1), miercuri, orădenii au fost învinşi de o echipă din liga a II-a, KSC Bocs (locul 5 în sezonul trecut), cu scorul de 3-1 (2-0). După o primă jumătate de joc echilibrată, în care R. Radu a ratat singur cu portarul în minutul 28, iar cinci minute mai târziu lui C. Bucur i-a fost refuzată o lovitură evidentă de la 11 metri, maghiarii au marcat în minutul 39 prin Siroczki.

Acesta a profitat de o greşeală a lui Sebi Achim, folosit experimental pe postul de fundaş dreapta. O gafă monumentală în defensivă a dus la golul doi (45), când după o nesincronizare între Lipitor şi Ambruş, ultimul a reluat mingea cu capul în propria poartă. Pe lista celor care au greşit s-a trecut în repriza a doua şi Răzvan Bonta. În minutul 51, portarul orădean a fost surprins cu un lob de la circa 30 de metri trimis de Urbin, iar scorul devenise 0-3, nepermis pentru FC Bihor.

Adio, Ţuţuraş!

Orădenii au reuşit să puncteze în minutul 67, când Muscă a şutat de la marginea careului, iar Almasi a deviat balonul în propria poartă. FCB a mai înscris o dată în minutul 88, dar golul juniorului Ardelean a fost anulat pe motiv de ofsaid de unul dintre asistenţi care era antrenor secund la Bocs. Eşecul a fost pus pe seama oboselii şi a greşelilor din apărare.

„Am atins un prag de oboseală şi acest lucru s-a văzut în jocul de azi, dar aceasta nu e o scuză. M-a nemulţumit jocul apărării, au fost nişte greşeli elementare, de începător. Unii dintre jucătorii mei m-au nemulţumit foarte tare prin jocul prestat şi vom lua unele măsuri” a precizat antrenorul Gheorghe Silaghi. După aceast test, Silaghi a decis să renunţe la serviciile lui Ţuţuraş, care nu a convins. Din cauza accidentărilor au absentat Ţârcă, Predică, Lukacs şi Cosma.

Pentru FC Bihor au jucat: Lipitor (’46 Bonta) – Sebi Achim (’46 Totoroaţă), Gongolea, Ambruş (’65 Muscă), E. Miculescu (’46 Lorincz) – Mihu (’46 Adam Achim), Săndulescu (’46 Pocian) – Opriceană (’46 Florea, ’77 Ardelean), C. Bucur (’46 Szeles), Andor (’56 Balla) – R.Radu (’65 Ţuţuraş).

Sâmbătă, FC Bihor va întâlni echipa din liga a II-a Ferencvaros Budapesta.

Teodor Biriş



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor