Se doreşte astfel eliminarea de pe piaţă a falsurilor de la miere, brânză, carne, lapte, tot ce înseamnă produs alimentar pe piața românească. Inspectorii de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și de Siguranța Alimentelor vor să depisteze falsurile înainte ca acestea să ajungă pe mesele românilor. „Vom intra în tot ceea ce înseamnă produs pe piaţa românească pentru depistarea falsurilor. De la mierea falsificată, care inundă România venind dinspre China, la lapte, brânză care nu a văzut laptele și alte produse importate și falsificate care iau cu asalt piața românească, vor fi supuse unui control riguros. În aceeași situație se vor afla și produsele românești”, promite șeful ANSVSA, Radu Roatiș Chețan.
Vor fi analizate absolut toate produsele importate în actul de comerţ intracomunitar, dar şi cele produse în România. Vor fi prelevate probe privind posibilităţile de falsificare a produselor, dar vor fi acceptate şi „ponturile”. Pentru prima dată în ţara noastră se va crea şi o platformă naţională de control, un proiect care face parte din programul naţional strategic. Vor fi patru capitole: unul legat de sănătatea animală, al doilea legat de siguranţa alimentelor, al treilea privind controlul şi circulaţia medicamentelor şi a produselor biologice, şi ultimul legat de inspecţiile şi instruirile noastre.
Această platfomă naţională de control a fraudelor se va constitui pe scheletul Institutului de igienă şi sănătate publică veterinară. „Vor fi secţiuni extrem de clare pentru tot ce poate reprezenta fraudă, începând de la zona de carne, lapte, miere, şi noi vom fi cei care vor oferi inputurile către colegii din ferme sau industrie, spunându-le ce intră”, spun reprezentanţii ANSVSA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!