PLD Bihor îl susţine pe Băsescu

PLD Bihor îl susţine pe Băsescu
ORADEA – Filiala bihoreană a PLD îi va acorda un maxim de susţinere preşedintelui Traian Băsescu, în perspectiva referendumului din data de 19 mai.

Această implicare activă în campania preşedintelui a fost adoptată la şedinţa Biroului Executiv Naţional, iar echipa formată la nivel central în acest sens va fi condusă de către preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur. Echipa de campanie de la nivelul judeţului Bihor se va afla sub comanda vicepreşedintelui PLD Bihor, Călin Puia, iar funcţia de purtător de cuvânt şi probleme de comunicare îi va reveni lui Mal Nicolae.

„Vom avea o serie de acţiuni prin care vom încerca să îi convingem pe români atât de importanţa de a se prezenta la referendum, cât şi de susţinerea pe care o merită preşedintele Băsescu”, a declarat Puia. Liberal-democraţii susţin că acţiunile lor de la nivel judeţean vor fi distincte de cele ale democraţilor, în ciuda scopului comun urmărit de către cele două formaţiuni politice.

Aceştia sunt de părere că de starea actuală a ţării este responsabil premierul Tăriceanu şi acoliţii săi şi că perioada de interimat a lui Nicolae Văcăroiu va fi folosită de liberali pentru a-şi trece legile pe care au pus atâta bază, Legea siguranţei naţionale şi Legea ANI (Agenţiei Naţionale de Integritate – n.r.).

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase