Pledoaria împotriva „ţăranilor de oraş în şlapi” îşi primeşte replica

6Comentarii
Traian Bodea, pe scena artiştilor din Piaţa Unirii
Traian Bodea, pe scena artiştilor din Piaţa Unirii
Vicele de la Judeţ, Traian Bodea, insistă ca instituţiile de cultură finanţate de CJ Bihor să facă spectacole în aer liber pentru culturalizarea tinerilor. USR reacţionează, acuzând politizarea culturii.

Recent, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, se exprima colorat în încercarea sa de a se face mai bine înţeles atunci când cere instituţiilor de spectacole din subordinea CJ Bihor să propună spectacole în aer liber.

Declaraţiile lui Bodea, care în ultimele luni şi-a reiterat nemulţumirile la adresa unor instituţii precum Filarmonica de Stat, de exemplu, au atras reacţia adversă a USR Bihor. Spicuim din declaraţiile lui Bodea, ce au atras critici la nivel politic.

Iată declaraţiile lui Bodea:

„Şcoala, familia, biserica şi instituţiile culturale sunt responsabile de formarea omului în societate” „Bihorenii trebuie să ştie că noi suntem finanţatorii acestor instituţii (culturale – n.red.) şi că ne asumăm obligaţia de a le eficientiza. Nu ne permitem să ţinem angajaţi ineficienţi. Am analizat activitatea lor din ultimii opt ani şi am ajuns la concluzia că nu au fost suficient de prezente în spaţiul public. Noi trebuie să aducem voie bună în spaţiul public”.

„Nu în sală trebuie date spectacolele, că nu vine lumea ca la spital când e musai”.

„Dacă vă plimbaţi prin piaţă puteţi observa generaţia veche, îmbrăcată cu cămăşi, pantofi, un pantalon lung, în timp ce tinerii poartă şlapi şi tricouri care se ridică peste burtă. Şi eu am crescut la ţară, nu am nimic cu oamenii care au trăit la ţară, dar aici vorbim despre ţăranii de oraş”.

Toate aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care Consiliul Judeţean a investit peste 250.000 de lei pentru concertele în aer liber organizate de Şcoala de Arte Francisc Hubic în aceste zile, până azi, 15 iunie, în Piaţa Unirii.

USR: eficientizare sau politizare?

În replică, „USR Bihor își manifestă îngrijorarea față de recentele declarații publice ale domnului Traian Bodea”.

„În opinia noastră, dl Bodea are dreptate să fie interesat de eficientizarea și de performanța instituțiilor culturale aflate în grija sa, dar această grijă ar trebui să se manifeste prin depolitizarea funcțiilor de conducere din aceste instituții și asigurarea unui management profesional. (…) Ori, știm foarte bine, managementul acestor instituții este asigurat de decizia politică rezultată din împărțirea „echitabilă” a funcțiilor între diferitele forțe care se succed la conducerea CJ Bihor, și nu pe criterii profesionale, așa cum ar fi normal.

Comisiile care evaluează performanța managerilor acestor instituții sunt formate din membri de partid care arareori au legătură cu cultura sau cu managementul dar, în schimb, au meritul de a fi ordonați și de a evalua așa cum li s-a trasat sarcina. Când managerul nu mai «corespunde», aceeași comisie se asigură că va primi o notă insuficientă pentru a mai deține respectiva funcție, chiar dacă anterior managerul respectiv a fost notat doar la superlativ”, arată, printr-un comunicat de presă, USR Bihor, prin secretarul său general, Alexandru Flora.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor