Ploi torenţiale în nord-estul Argentinei

Ploi torenţiale în nord-estul Argentinei
ARGENTINA – Nord-estul Argentinei se confruntă cu inundaţii de proporţii. În provincia Santa Fe, sute de familii au rămas fără adăpost, iar responsabilii locali au decretat starea de urgenţă. Până acum, torentele au ucis trei persoane, însă autorităţile se tem că bilanţul ar putea creşte.

În oraşul Rosario, al treilea ca mărime din Argentina, străzile s-au transformat în râuri, iar oamenii nu se mai pot deplasa decât cu bărcile. Echipele de salvare fac eforturi să ajungă la sinistraţi, cu bărcile sau cu elicopterele.

“Nu mi-a mai rămas nimic, am pierdut totul. Nu pot să intru în casă să-mi salvez din lucruri pentru că apa e prea mare. Nimeni nu poate intra acolo, nici măcar soldaţii”, a declarat un locuitor din Rosario.

Torentele de apă şi de noroi au distrus infrastructura din regiune şi multe şosele şi poduri au devenit impracticabile.

“Peste tot vezi oameni cu copii şi cu puţinul pe care îl mai au. Părăsesc tot ce au strâns până acum pentru a-i salva pe cei mici. Mă întreb de câte ori voi mai fi nevoit să văd o asemenea tragedie”, a spus un locuitor din Rosario.

O adevărată tragedie a avut loc pe malul râului Parana, unde o casă în care se aflau şase oameni s-a prăbuşit sub presiunea apelor, dar celelalte patru au fost salvate. Peste 50 de mii de familii au fost afectate de ploile torenţiale, indică un bilanţ provizoriu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase