Plombări şi asfaltări pe străzile din oraş

8Comentarii
Plombări şi asfaltări pe străzile din oraş
ORADEA - În acest an municipalitatea vrea să plombeze 131 de străzi, identificate de Direcţia Tehnică a Primăriei Oradea. Potrivit viceprimarului Gheorghe Carp, 70 dintre acestea au fost predate către SC Drumuri Orăşeneşti SA, care a reuşit să plombeze în ultimele săptămâni 29, iar pe alte 17 sunt acum lucrările în derulare.
Propuneri Investiţii 2009 | Plombări străzi

Alte 24 vor fi supuse lucrărilor de plombare în
următoarea perioadă. De asemenea, pe 20 de
străzi a fost nivelat un strat de pietriş, iar pe
15 dintre acestea a fost finalizată această
operaţiune.


Cele 117 străzi care sunt programate pentru
racordarea la utilităţi (reţelele de
apă, canalizare, apă menajeră şi
pluvială) în 2009 şi pentru prima parte a
anului viitor, vor intra ulterior în programul de
modernizare, prin credite bancare accesate de
municipalitate.


Alte opt străzi sunt cuprinse în programul de
investiţii din 2009, pentru modernizare, lucrări
demarate în anii trecuţi cu bani din bugetul
local. Vorbim despre Calea Clujului şi străzile
Izvorului, Branului, Aurel Vlaicu, Dornei, Zambilelor,
Universităţii şi Oneştilor. Acestora li
se adaugă modernizarea podului peste
pârâul Peţa din zona Velenţa,
amenajarea de parcări în Oradea şi
asigurarea de utilităţi şi sistematizare pe
verticală ANL Branului.


Vorbim despre un efort financiar ce ajunge la circa 23
milioane de lei noi.

Lucrări noi


O serie de investiţii noi demarează în
acest. Sunt vizate szrăzile Vasile Pârvan,
Cornului, Muzeului, Principatele Unite, Matei Corvin,
Gheorghe Doja, DN 76 (tronsonul din intravilan), podul din
Piaţa Unirii dar şi o giraţie în
Piaţa Nucetului.


Mai mult, Primăria Oradea intenţionează
să demareze la toamnă modernizarea şi
reabilitarea a 19 noi străzi: Bumbacului, Cazaban,
Bdul Decebal pe două tronsoane (Iuliu Maniu – Matei
Basarab şi Sf. Apostol Andrei – Dacia), Depoului,
Horea, Iuliu Maniu, Morii, Splaiul Crişanei,
Almaşului, Ardealului, Gala Galaction, Margaretei,
Măslinului, Miron Costin, Sabinelor, Traian Vuia,
Ursului, Vaporului şi Viorelelor. Costul
lucrărilor este suportat în mare parte din
fonduri europene nerambursabile – 10 milioane de lei, alte
2,5 milioane de lei – de la bugetul local şi 2
milioane de la bugetul de stat.


Suma totală alocată de municipalitate în
acest an pentru lucrări noi pe străzi
depăşeşte 23,5 milioane de lei noi.

Mălina Pop



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor