PN Apuseni, spre „Europarc”

3Comentarii
PN Apuseni, spre „Europarc”
PN Apuseni tinde să devină membru al „Europarc” şi al Cartei Europene a Turismului Durabil.

Administraţia Parcului Natural (PN) Apuseni, pentru a oferi o alternativă durabilă la dezvoltarea comunităţilor locale de pe arealul său, vrea să sprijine iniţiativele de dezvoltare a turismuluidurabil printr-o o serie de măsuri relevante pentru nevoile locale actuale.

„În 2008, PN Apuseni a fost selectat de Federaţia Europeană a Parcurilor «Europarc», ca primul parc din estul Europei care să fie asistat financiar şi logistic printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană. Acest proiect este pregătitor pentru aderarea PN Apuseni la Carta Europeană a Turismului Durabil în Ariile Protejate, mecanism de reglementare şi stimulare a dezvoltării unui turism durabil în ariile protejate din Europa.”, informează Alin Moş, directorul PN Apuseni.

Carta reuneşte cele mai performante arii naturale protejate din Europa în ce priveşte turismul durabil şi conservarea biodiversităţii şi este una dintre cele mai puternice reţele de acest fel din lume.

Astfel, PN Apuseni tinde să devină primul parc din România cu statut de membru al Cartei Europene a Turismului Durabil, ceea ce ar fi o recunoaştere a valorilor patrimoniului natural şi cultural de pe teritoriul său, precum şi a eforturilor comunităţilor locale de a utiliza aceste valori ca suport pentru dezvoltarea turismului.

Sprijin italian

Pentru a veni în ajutorul PN Apuseni şi a factorilor interesaţi în domeniul turismului de pe teritoriul parcului, Europarc a desemnat Administraţia PN Alpi Marittime din Italia ca parc mentor cu rolul de a furnzia cunoştinţele şi expertiza în turism durabil, acumulată de-a lungul anilor de experienţă ca membru al Cartei, fiind unul din cele mai apreciate parcuri din această reţea Europeană.

În perioada 1-7 septembrie, cinci reprezentanţi ai PN Alpi Marittime vizitează PN Apuseni, susţinând prezentări şi mese rotunde pentru a răspunde întrebărilor reprezentanţilor administraţiilor publice locale, a Consiliilor Judeţene Bihor, Alba şi Cluj, reprezentanţilor Ministerului Turismului, precum şi unor parlamentari şi întreprinzătorii din turism. La final, delegaţia italiană va organiza un seminar la Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac (Alba), din 6 septembrie, iar a doua zi va fi susţine o conferinţă de presă la Oradea.

Vizita delegaţiei italiene este primul pas făcut de administraţia PN Apuseni în pregătirea procesului de elaborare a unui plan strategic de dezvoltare a turismului durabil pe 5 ani, etapă necesară pentru accederea în reţeaua Carta Europeană a Turismului Durabil în Ariile Protejate.

„Ce aduce nou acest sistem pentru operatorii turistici afaceri sau potenţialii investitori în zona PN Apuseni?
Creşterea oportunităţilor de dezvoltare pe un segment nou pentru România şi crearea unui cadru de organizare adecvat care să asigure participarea tuturor factorilor interesaţi în procesul de programare. Şi  mai important este că implementarea se va face tot sub coordonarea factorilor interesaţi din domeniul turismului organizaţi într-o structură proprie capabilă să se autosusţină financiar şi logistic. Astfel încât totul se va face în funcţie de nevoi şi oportunităţi fiind coordonat chiar de către cei cărora li se adresează. Este reţeta de succes care funcţionează în peste 50 de parcuri din ţările din vestul Europei, care sunt membri recunoscuţi ai Cartei.”, încheie directorul Moş.

Crisitan Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor