PNL Bihor preferă PD-L

ORADEA – Liberalii bihoreni s-au decis pe cine ar vrea lângă ei la guvernare. Într-o Delegaţie Permanentă Teritorială, organizată joi seara, în mare discreţie, la Sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, liberalii au votat într-o majoritate covârşitoare pentru o alianţă la guvernare cu PD-L.

Cu excepţia a patru abţineri, toţi membrii Delegaţiei Permanente i-au preferat pe pedelişti, în ciuda animozităţilor binecunoscute dintre cele două partide la nivelul Bihorului.
Inexplicabilă este însă secretomania liberală în jurul acestui moment. Până şi cei care au confirmat rezultatul şedinţei de joi a DPT au refuzat să facă acest lucru „la vedere”, solicitând anonimatul în privinţa declaraţiilor. Mai mult, dacă deputatul Cornel Popa, care este principalul susţinător al unei împăcări istorice între formaţiunile care au alcătuit coaliţia de guvernare după alegerile din 2004, nu ne-a putut răspunde la întrebările legate de evenimentul de săptămâna trecută, un alt personaj marcant al PNL Bihor, primarul Ilie Bolojan, despre care am aflat că a votat pentru o alianţă cu PD-L, a refuzat să comenteze, afirmând că resortul său este administraţia locală, şi nu politica.

Reacţii
Aflat la Bucureşti, coordonatorul PSD Bihor, Claudiu Pop, a catalogat votul liberalilor ca fiind unul ciudat. „E decizia lor. E ciudat însă acest vot, privind prin prisma lucrurilor întâmplate între filialele PNL şi PD din 2004 încoace, în sensul în care s-au înjurat patru ani, iar acum au votat cum au votat”, ne-a declarat Pop. În ceea ce priveşte opţiunea pesediştilor bihoreni, Pop a precizat că la nivelul PSD Bihor nu s-a votat pentru un partid sau altul, ci s-a degajat doar dorinţa ca PSD să intre la guvernare, aceasta fiind poziţia pe care Claudiu Pop a fost mandatat să o transmită conducerii centrale a partidului.
Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, salută decizia liberalilor bihoreni, însă nu a dorit să comenteze votul acestora. „Şi la noi, în Colegiul Director, oamenii din filială şi-au dat cu părerea. Însă acestea sunt chestiuni ce se decid în forul naţional. Nu ne iubim foarte tare, nici ei nu ne iubesc pe noi prea tare, însă simpatiile variază de la un judeţ la altul. De aceea zic că aceste sunt lucruri care nu pot fi influenţate de la nivel local”, a ţinut să precizeze Matei.

 

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !