PNL şi PD, în turul II pentru Auşeu

PNL şi PD, în turul II pentru Auşeu
ORADEA – Prefectura Bihor a dat ieri publicităţii rezultatele scrutinului de duminică, pentru Primăria comunei Auşeu. Cum niciun candidat nu a reuşit să adune 50% plus unul din voturi, vom avea de-a face cu un al doilea tur de scrutin, ce se va desfăşura duminică.

Rezultatele îi propulsează în turul II pe candidatul PNL, Nicolae Botici şi pe cel al PD, Gavril Lelea. Chiar dacă nu a adunat peste 50% din voturi, liberalul Botici nu s-a aflat departe, adunând 41,61% dintre preferinţele auşenilor care s-au prezentat la vot. Democratul Lelea s-a se situează mult în spatele liberalului, cu 23,66% din sufragii.

PSD a ieşit din cursă, pierzând Primăria Auşeului după 16 ani în care primarul a aparţinut social-democraţilor. Tânărul Florin Madar a obţinut voturile a doar 11,38% dintre votanţi, fiind devansat şi de către candidatul PNG, Gheorghe Bodiuţ. Acesta din urmă a obţinut 13,83% din sufragii.

În fine, candidatul PC, Hoble Nicolae, şi cel al PRM, Corneliu Bradea, au fost votaţi de 5,39%, respectiv 4,13% dintre alegători.

Prezenţa la urne a fost de 56,35%. Aceasta înseamnă că 1335 de locuitori ai comunei au ţinut să-şi exercite dreptul la vot.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase