PNL şi PD vor discuta restructurarea

PNL şi PD vor discuta restructurarea
BUCUREŞTI – PNL a convocat Consiliul de Cooordonare al Alianţei pentru a discuta cu democraţii despre restructurare. La Palatul Victoria, PNL intenţionează să negocieze cu PD o nouă formulă de guvern restructurat în actuala componenţă a coaliţiei.

Liberalii le vor cere democraţil să fie de acord cu înlocuirea miniştrilor Vasile Blaga şi Monica Macovei, reîmpărţirea portofoliilor şi chiar adoptarea unei poziţii de distanţare faţă de preşedintele Traian Băsescu.

În schimb, democraţii cer liberalilor să părăsească sala de şedinţă în momentul votului Parlamentului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit NewsIn, la întâlnirea de aseară, de la guvern, premierul a vrut să asculte argumentele şi contrargumentele liderilor PNL care fac presiuni în sensul eliminării PD din guvern.

În acelaşi timp, Tăriceanu i-a informat pe colegii săi de partid că, în aceste zile, a avut mai multe discuţii telefonice cu lideri ai PD, dar a refuzat să dea detalii. Decizia finală în ce priveşte restructurarea guvernamentală va fi luată însă la şedinţa Biroului Politic Central ce va avea loc imediat după întâlnirea cu democraţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !