PNL si PSD, separat la Beius si Popesti

PNL si PSD, separat la Beius si Popesti
Deşi aliaţi de voie, de nevoie, sunt primării în judeţ unde liberalii şi pesediştii vor candida unii împotriva celorlalţi.

„Sunt unii oameni care vor să candideze neapărat. Vom încerca să-i convingem să mergem pe USL, în special acolo unde există pericolul să nu învingem primarul PDL. Sau unde există pericolul să ne batem noi şi să câştige PDL”, declară preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, admiţând că în USL mai este un risc: acela ca unii candidaţi să migreze politic. „Sunt unii care-i ademenesc, spunându-le: «Dacă nu vă lasă Mang sau Popa să candidaţi, veniţi că vă ajutăm noi»”.

Mang a dat două exemple unde PSD şi PNL se vor înfrunta, din cauza orgoliilor locale: la Beiuş şi la Popeşti. La Beiuş primarul e liberal (Adrian Domocoş), însă PSD a deţinut Primăria înainte de 2008. La Popeşti primarul e PSD, dar PNL şi PC se pun de-a curmezişul primarului, afirmă Mang.

„Ar fi fost foarte bine să reuşim să candidăm pe liste comune USL în toate unităţile administrativ teritoriale, dar este imposibil”, constată senatorul. „Vom încerca să nu influenţăm în niciun mod candidaţii PNL şi PSD acolo unde se bat între ei, pentru că riscăm să pierdem voturi la Consiliul Judeţean”, a adăugat Mang.

C.C.

 

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase