Podul Ioşia ne costă 4 milioane euro

76Comentarii
Podul Ioşia ne costă 4 milioane euro
Podul de peste Criş din Ioşia, dorit de Executivul municipal, va fi realizat pentru circa 4 milioane de euro.

Primăria orădeană a dat ieri publicităţii numele câştigătorului licitaţiei pentru podul rutier ce va înlocui podul de pontoane de lângă Arena Antonio Alexe. A fost desemnată câştigătoare oferta depusă de către societatea SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara, în asociere cu SC Ecotera SRL Oradea. Conform celor comunicate de către municipalitate, valoarea ofertei adjudecate este de 11.850.530,21 lei fără TVA, proiectarea este de două luni de la data intrării în vigoare a contractului, iar execuţia lucrării este de 12 luni de la data predării amplasamentului.

În ciuda faptului că doi ofertanţi orădeni au depus oferte mai bune din punct de vedere financiar, municipalitatea orădeană a respins dosarele acestora. S-a motivat prin lipsa de experienţă privind construcţia de poduri şi/sau dosar incomplet… Iată preţul ofertelor respinse: Construct Mod SRL Oradea – 9.742.844 lei noi, Selina SRL Oradea- 11.092.826 RON.

În afară de oferta asociaţiei câştigătoare, a mai fost acceptată o ofertă, depusă de către Hidroconstrucţia SA Bucureşti. Aceasta a fost însă prea scumpă: 12.383.670 lei.

 Cu tot cu TVA, podul ce va lega cartierele Ioşia şi Rogerius, pe relaţia strada Oneştilor – Sovata – Fagului – Carpaţi – Bdul Dacia, va costa 16,5 milioane de lei noi. Adică aproape 4 milioane de euro. În februarie, primarul Ilie Bolojan anunţa intenţia municipalităţii pentru construcţia unui pod în Ioşia. În martie, şeful Executivului orădean avansa deja o sumă pentru acest nou pod. Conform prognozei de atunci a primarului, investiţia ce avea noul pod ca element central urma să coste undeva la 3 milioane de euro. Însă, prin licitaţie, primarul spera ca această sumă să mai scadă.

Ulterior, sumele studiului de fezabilitate privind podul, adoptate de către Consiliul Local, ajungeau la 18.461.661 lei noi. Din aceşti bani, pe lângă construcţia propriu-zisă a podului, pentru rampe erau prevăzuţi 2,6 milioane, pentru pasajele pietonale 403.293 RON, iar pentru giraţii 821.030 lei. 

Iată însă că oferta câştigătoare ajunge la 3,9 milioane euro (16,5 milioane RON), cu tot cu TVA-ul ridicat la 24%. Contactat de către Jurnal bihorean, primarul spune acum că această sumă include toate amenajările ce ţin de pod: de la rampele de urcare-coborâre pe şi de pe pod, până la giraţii sau pasaje pietonale.

Contre

Dorinţa municipalităţii de a construi un nou pod între podurile Decebal şi Densuşianu a stârnit controverse încă de la început. Riveranii din zona Sovata s-au împotrivit, temători că această nouă axă de transport în Oradea le va afecta liniştea cu care fuseseră obişnuiţi. Primăria Oradea a găzduit şi o dezbatere publică, în care directorul tehnic Mircea Ghitea şi mai ales viceprimarul Gheorghe Carp – susţinător fervent al necesităţii podului – a ţinut piept atât ecologiştilor cât şi locuitorilor din zonă. Printre adversarii podului s-a numărat şi fostul consilier al primarului, Orlando Balaş, de altfel membru PNL, ecologist şi locuitor pe Sovata.

Reprezentanţii CRSE Munţii Apuseni şi Orlando Balaş au arătat că podul ar afecta tot ecosistemul de pe malul Crişului şi ar aduce mai multă poluare în zonă, concomitent cu mult oţel, beton şi asfalt. În replică, Carp susţinea că, dimpotrivă, podul va fluidiza traficul prin oraş, contribuind la decongestionarea Podului Decebal. O dată traficul mai fluid, vor fi reduşi timpii morţi din circulaţie şi, pe cale de consecinţă, şi noxele suplimentare care sunt emise în condiţiile unui trafic gâtuit.

Portalul Bihor Online (www.bihon.ro) a lansat la acea vreme un sondaj de opinie, cu privire la această dezbatere. La întrebarea „Credeţi că este oportună construirea unui pod rutier cu două benzi în locul podului de pontoane?”, au răspuns 881 de persoane. 54,5% dintre aceştia au răspuns „da”, iar 45,5% au spus „nu”.

CĂLIN CORPAŞ



76Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor