Poet orădean premiat de Uniunea Scriitorilor

Poet orădean premiat de Uniunea Scriitorilor
Poetul oradean Lucian Scurtu este proaspat laureat al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Arad. Cartea sa de poezie „Bestiarul de fonta” a primit astfel o binemeritata recunoastere din partea colegilor de breasla.

„Nu am fost premiat eu, ci cartea mea. Totusi, tinând cont de faptul
ca eu am scris cartea, cred ca o parte din merit este si al meu”, declara
spiritual Lucian Scurtu. El marturiseste ca distinctia primita, pe lânga
faptul ca îl onoreaza, îl si obliga.

„Traim într-o societate lipsita de repere morale si valorice,
o societate care, daca ar fi lipsita de cultura, ar fi una insignifianta, lipsita
de profunzime”, afirma poetul.

A treia carte

În ceea ce priveste cartea sa, Scurtu spune ca „Bestiarul de fonta”
este o carte autoreferentiala, care îl reprezinta asa cum este, sau poate
va fi odata. „Este o carte prin care încerc sa-mi ordonez obsesiile,
disperarile, înfrângerile sau victoriile.

Am convingerea ca traim într-un spatiu al recluziunii interioare, într-un
adevarat bestiar de fonta, din care ne este tot mai greu sa evadam în
spatiul mirific al evanescentei, al transcendentei si, de ce nu, al evidentei”.

Lucian Scurtu este la cea de-a treia carte de poezie, primele doua fiind „Lucyan
marturisitorul” si „Avatarii faraonului Gregor Samsa” (premiata
de revista Familia), ambele editate de Editura Biblioteca Revistei Familia.

Valentin Buda