Poftiți la cărți: Caravana Gaudeamus a ajuns la Oradea

De Crina Dobocan
Poftiți la cărți: Caravana Gaudeamus a ajuns la Oradea
Din 8 până în 12 mai, orădenii se pot alimenta cu cele mai bune titluri de cărți, muzică și jocuri.


De miercuri până în 18 mai, Piața Unirii se umple de cărți. Pe o suprafață de 900 de mp, 60 de expozanți, reuniți în 50 de standuri își vor prezenta cele mai bune titluri. Lor li se vor alătura importanți distribuitori de muzică și jocuri educative.

Ediţia a VI-a a Târgului Gaudeamus debutează miercuri, de la ora 13:00, în Piaţa Unirii. Evenimentul cu numărul 112 în seria celor mai cunoscute și mai îndrăgite târguri de carte din țară, pe care Radio România le organizează de 25 de ani, îi așteaptă pe orădeni să celebreze Ziua Europei, Anul Cărții în România și împlinirea a 100 de ani de administrație românească, pentru Oradea, în inima orașului.

Ediția orădeană a Caravanei Gaudeamus Radio România este organizată de postul public de radiodifuziune (prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj), Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR).

„Vreau să le mulțumesc pentru implicare şi profesionalismul de care dau dovadă de fiecare dată. Susţinem acest eveniment pentru că, într-o a tehnologiei atât de avansate este din ce în ce mai greu de văzut o carte în mâna tinerilor şi cred că aceste evenimente sunt binevenite în oraş”, a spus Mihai Jurcă, preşedintele APTOR.

Evenimente

Programul de vizitare al târgului este de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00. Accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului.
Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România, ediția Oradea 2019, este profesorul și poetul Lucian Scurtu, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Revistei „Familia”, autor al mai multor volume de versuri premiate la concursuri și festivaluri naționale de poezie.

„La standuri vor fi prezente principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România. Totodată, vor avea loc 10 evenimente (lansări și prezentări de carte adresate unui public variat ca domenii de interes). Prin participarea editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină, muzică și jocuri educative, Târgul Gaudeamus Radio România aduce în fața orădenilor o ofertă bogată și variată, atât prin numărul mare de titluri disponibile, cât şi prin diversitatea domeniilor abordate, într-o atmosferă destinsă și prietenoasă”, a spus Connie Chifor, coordonatorul Târgului Gaudeamus.

Fact box:

Proiecte Radio România Gaudeamus
• Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit cu sprijinul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii.

• Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 11 mai, la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe „invitaţii de nota 10” la Gaudeamus Oradea, elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Alexandru Slavoia (Colegiul Național „Emanuel Gojdu” Oradea), Kurucz Csenge Dorottya, Istvan Zsuzsanna și Arva Norbert Akos (elevi ai Liceului Teoretic „Ady Endre”, Oradea). Premiile vor fi oferite de InfoTouch Systems.

• Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, cu premii numeroase și atractive: echipamente și accesorii multimedia oferite de Radio România și InfoTouch Systems, vouchere pentru produse Emex și vouchere pentru cadouri personalizate CEWE. Tombola se derulează pe baza buletinelor de Vot al Publicului, iar tragerea la sorţi a câştigătorilor va avea loc zilnic, în intervalul 8 – 11 mai, la ora 19.30.

Premii:

Premiile Târgului GAUDEAMUS Radio România, ediția Oradea 2019 vor fi decernate duminică, 12 mai, începând cu ora 13.00.

• Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;

• Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;
• Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către InfoTouch Systems și CEWE.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !