Poli Iasi a luat locul echipei FC Baia Mare

3Comentarii
Poli Iasi a luat locul echipei FC Baia Mare
„Canicula financiară” care a dus la amânarea campionatelor din Liga 2 şi Liga 3 pare să fie îmblânzită de oficialii Federaţiei Române de Fotbal prin metode mai puţin morale.

După ce săptămâna trecută Comisia de disciplină anunţa că echipele Farul Constanţa, Poli Iaşi, FC Baia Mare şi Arieşul Turda nu vor putea juca în Liga a II-a, ulterior Comisia de apel a păstrat decizia doar în cazul echipei maramureşene. Cea mai interesantă permutare a reuşit-o clubul ieşean. Prin fuziunea dintre Tricolorul Breaza (Liga 2) şi Navobi Iaşi (Liga 5) s-a născut ACSMU Poli Iasi, care va prelua programul echipei FC Baia Mare din Seria Vest! A rezultat o lovitură sub centură dată tuturor cluburilor din Seria a II-a pentru că una e să mergi până la Baia Mare şi alta e până la Iaşi. Spre exemplu, FC Bihor ar fi parcurs până la Baia Mare circa 193 de kilometri, în timp ce deplasarea la Iaşi este de aproximativ 615 kilometri.

În aceste zile s-a oficializat şi situaţia echipei UTA, care avea doar un jucător legitimat la ora jocului amical cu FC Bihor şi nu a fost programată în Cupa României. FRF a dat girul noii societăţi realizate prin cesionarea locului de la Fortuna Covaci. Mutări prin care FRF încurajează cluburile să-şi creeze noi societăţi şi să le lase de izbelişte pe cele cu datorii istorice. Asta în timp ce FC Bihor este în insolvenţă pentru datorii istorice cifrate la aproximativ 10 miliarde de lei vechi.

În prima etapă, FC Bihor va evolua sâmbătă, în deplasare, cu Arieşul Turda.

T.B.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor