Poli Timisoara învinge Clujul

Reactualizat la:
1Comentariu
Poli Timisoara învinge Clujul
Doua goluri ale lui Andrei Cristea au calificat-o pe Poli Timisoara in sferturile de finala ale Cupei Romaniei. Banatenii au invins pe CFR Cluj, singura echipa din Liga 1 care a invins Dinamo in acest sezon.

Razboiul dintre Marian Iancu si Arpad Paszkany a fost castigat de presedintele lui Poli Timisoara, care, cu ajutorul lui Andrei Cristea, a eliminat pe CFR Cluj din Cupa Romaniei. Disputele verbale purtate de cei doi presedinti si-au lasat amprenta si asupra jocului, care a fost aprig disputat.

Politehnica Timisoara si CFR Cluj au trecut repede peste perioada de tatonare, iar la 20 de minute de la fluierul lui Sebastian Coltescu, Cristea a marcat primul gol al partidei, inscriind cu capul dintr-o centrare a lui Gabriel Caramarin.

Ardelenii s-au instalat repede in jumatatea timisorenilor, fortand egalarea, dar Surdu si Coroian s-au aratat total lipsiti de inspiratie in fata portarului Marius Popa.La doar 5 minute de la debutul reprizei secunde, Andrei Cristea a reusit sa-l invinga din nou pe portarul Stancioiu, sutand la coltul lung dupa ce a intors doi adversari.

Ambele echipe au folosit garniturile de baza, semn ca fiecare tabara si-a dorit calificarea. Andrei Cristea a inclinat balanta in favoarea banatenilor in minutul 20, cand a fructificat o pasa venita de la Gabriel Caramarin.

Clujenii au cautat golul egalizator, dar in prima repriza n-au avut decat o singura sansa de gol. Sutul mijlocasului Florin Dan s-a dus insa putin peste bara transversala.

In minutul 49, Semedo i-a pasat lui Romeo Surdu, dar “killerul” lui Dinamo a ratat incredibil de la numai cativa metri, trimitand alaturi. Uluiti de ocazia ratata, clujenii au incasat lovitura decisiva la faza imediat urmatoare.

Andrei Cristea a parafat prima “dubla” in tricoul timisorenilor dupa o faza in care l-a pacalit de doua ori pe Vasile Jula. Fundasul central “feroviar” a fost doar o umbra a fotbalistului care in urma cu un an se afla in circuitul echipei nationale.

Poli s-a multumit mai apoi sa conserve rezultatul, lasand impresia ca forteaza doar cand e nevoie. Bucuria celor 800 de timisoreni aflati in tribunele Stadionului “Michael Klein” a fost si mai mare la auzul vestii ca “dusmanul de moarte”, Dinamo, a fost invins de Pandurii Targu Jiu. “Asa va vrem mereu”, i-au strigat suporterii fotbalistilor alb-violeti. Iar Marian Iancu ii poate rade in nas inamicului Paszkany.

Care Paszkany, dupa meci, era foc si para: “Sunt dezamagit. Au fost doua goluri venite dupa doua greseli”.

Nici fotbalistii clujeni nu erau mai bucurosi, dar ei au venit imediat si cu scuza. “Ne-au prins pe un fond de oboseala, ne-a epuizat meciul cu Dinamo. Timisoara a meritat victoria, ii felicit”, a spus atacantul Adrian Anca, in timp ce portarul Eduard Stancioiu a afirmat ca echipa sa nu a fost la fel de concentrata ca in partida cu Dinamo:

“Nu am fost la fel de concentrati si de determinati ca la meciul cu Dinamo si asta s-a vazut”.Tristetea clujenilor, bucuria timisorenilor. Alin Artimon a inceput seria declaratiilor cu un “Doamne-ajuta!”, dupa care a continuat: “Referitor la meciul nostru, a fost un rezultat care ne descatuseaza. Am facut exact ceea ce ne-am propus. Presiunea poate fi benefica si transformata in motivatie. Pentru sferturi imi doresc orice echipa pe care o putem elimina. Nu imi doresc nici granzii, dar nicio echipa usoara. Am invins o echipa care a batut pe Dinamo si asta spune multe”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor