Politehnica asteapta victoria in derbiul Banatului

De C. Onaca
Politehnica asteapta victoria in derbiul Banatului
Fierbe Banatul înaintea derbiului handbalistic dintre Timişoara şi Reşiţa. Sâmbătă, ora 17, Politehnica primeşte vizita rivalei în faţa căreia aşteaptă prima victorie într-un joc oficial.

Fără victorie în ultimii ani în faţa Reşiţei, Politehnica Timişoara vrea să pună capăt seriei negre a duelurilor cu rivala din Banat. O victorie în faţa cărăşenilor le este la îndemână studenţilor pentru că în acest sezon cele două echipe sunt foarte apropiate valoric, lucru care nu s-a mai petrecut în ultimii ani.

„Este un meci important pentru noi şi vrem să câştigăm. Avem o echipă bună, cu jucători experimentaţi şi tineri. Suntem încrezători şi jucăm la victorie în contextul în care am câştigat 4 din ultimele 5 meciuri. Invităm publicul la un astfel de derbi regional. Calificarea în cupele europene este obiectivul nostru dar vom lua jocurile pas cu pas. Primul joc e cel mai important”, a anunţat vicepreşedintele alb-violeţilor, Ioan Silviu Doboşi.

Ca niciodată, derbiul bănăţean contează şi pentru zona europeană. Ambele echipe şi-au propus să ajungă în cupele europene, însă deocamdată doar CS Caraş Severin este în grafic. Cristi Fenici cunoaşte cel mai bine atuurile şi minusurile reşiţenilor graţie perioadei pe care a petrecut-o acolo în trecut.

„Pentru mine nu este un joc neapărat special. M-am simţit bine când am jucat la Reşiţa, acum sunt la Timişoara şi vreau să urcăm cât mai sus în clasament. Reşiţa are jucători valoroşi şi cu mare experienţă. Petrea, Pârâianu sau Rohozneanu sunt jucători importanţi. Avantajul nostru este forţa grupului. Suntem pregătiţi de victorie, mai ales că jucăm acasă, unde vrem să le câştigăm pe toate”.

Antrenorul Politehnicii a sintetizat cel mai bine atmosfera din jurul acestui derbi regional. „Sunt prieten vechi cu Aihan Omer, e un mare antrenor. E şmecher! Înainte de meci poate mergem să bem ceva şi după meci vorbim. Dar în timpul meciului nu am mamă, suntem adversari”, a declarat Nedeljko Vuckovic.

Partida Politehnica Timişoara – CS Caraş Severin se desfăşoară sâmbătă, ora 17, în sala Constantin Jude. Intrarea spectatorilor este ca liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !