Poliţia bihoreană, la raport

Poliţia bihoreană, la raport
Activitatea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor pe primul semestru al anului a fost evaluată ieri de şeful IPJ Bihor, comisar şef Liviu Popa, în prezenţa comisarului şef Gheorghi Plai, adjunct al Poliţiei Române, prefectului Mircea Ghitea, preşedintelui Consiliului Judeţean – Radu Ţîrle, procurorului Viorel Gavra – şeful Secţiei penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi prim-procurorului Vasile Popa al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Bilant Politie

Conducerea IPJ a constatat că s-au menţinut tendinţele criminalităţii analizate la finele anului trecut. „Diferenţele dintre acest semestru faţă de anul trecut s-au datorat îndeosebi evoluţiei unor cauze sociale, rezultatelor prezenţei organelor de ordine pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii. Polarizarea socială menţine ridicate furturile mărunte de alimente şi băuturi atât la ţară cât şi în magazinele urbane. Prezenţa mai numeroasă a poliţiştilor în locuri aglomerate a dus indirect la creşterea furturilor din locuri izolate, case în construcţii şi gospodării temporare. Consumul de alcool, analfabetismul, nesupravegherea minorilor, lipsa de locuri de muncă în zonele cu industrii dezafectate şi nu în ultimul rând stresul şi afecţiunile psihice au contribuit la violenţa intrafamilială sau în colectivităţi mici.”, transmite ofiţerul de presă al IPJ Bihor, inspector Alina Dinu.

 

Judetul Bihor înregistrează o criminalitate judiciară „calificată” redusă. Actele de violenţă sunt ocazionale iar furturile sunt îndeosebi simple: din clădiri în construcţie, chioşcuri sau societăţi dezafectate, de accesorii auto, unelte gospodăreşti şi altele similare. „Există creşteri semnificative la infracţiunile cu prejudicii mici, multe care se cercetează la plângerea prealabilă. Aceasta mai ales pentru că am ţinut mult la înregistrarea tuturor cauzelor penale. Am sancţionat destui poliţişti care au neglijat sesizările cetăţenilor. A crescut foarte mult numărul lucrărilor penale, cu 70%, meritul fiind al Poliţiei judiciare. Comparând primele semestru din 2007 şi 2008, Infracţiunile judiciare sesizate au crescut cu 573 (+17%), în timp ce infracţiunile judiciare constatate au scăzut cu 144 (-6%), iar cele soluţionate au scăzut cu 350 (-9%).”, explică şeful IPJ Bihor, comisar şef Liviu Popa.

 

 

 

Din sărăcie…

Atât poliţiştii cât şi procurorii criminalişti au apreciat mult mai critic probele în dovedirea intenţiilor făptuitorilor. „Creşterea numărului de încarceraţi cu 40% faţă de semestrul I 2007 este dependentă de creşterea fermităţii dar şi a gravităţii faptelor comise şi cuprinde în mare măsură infractori violenţi. În ciuda acţiunilor preventive şi intervenţiilor poliţiei şi altor instituţii competente se menţine pericolul criminogen din localităţile cu populaţie pauperizată, cu şomaj foarte mare, adevărate „exportatoare” de infracţiuni contra proprietăţii şi integrităţii corporale – Săcueni, Popeşti, Suplacul de Barcău, Diosig, Tinca, Vadul Crişului, Tileagd.”, mai arată conducerea IPJ Bihor.

Conform unui studiu sociologic al IPJ Bihor, în mediul rural sunt 28 de comune în care conform indicelui DEVCOM (care măsoară gradul de dezvoltare comunitară) sărăcia este o problemă socială şi implicit criminogenă. În mediul rural predomină infracţiunile de furt – 33%, infracţiunile rutiere – 16% şi contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii 15%. Mai sunt localităţi din zona Budureasa, Pietroasa şi Copăcel unde predomină infracţiunile silvice.

 

 

 

Crime din gelozie

În ce priveşte numărul mare de omoruri din acest an, comisarul şef Liviu Popa a subliniat: „Nu au fost omoruri cu premeditare. Trei crime s-au săvârşit din gelozie, una pe fondul unei afecţiuni psihice iar alta dintr-un conflict spontan în familie. La Săcueni doi prieteni buni şi-au amintit la un pahar de o ceartă din urmă cu 20 de ani şi unul a scos cuţitul. La Hodoş, conflictul fatal a pornit recuperarea unui casetofon uitat la fosta soţie, care trăia cu amantul…”

 

 

 

Bilanţ stradal

În ce priveşte infracţionalitatea stradală, IPJ Bihor speră la într-o uşoară scădere până la sfârşitul anului pe fondul creşterii efectivelor şi eficienţei poliţiştilor de teren, dotărilor proprii dar şi creşterilor numerice şi calitative ale sistemelor de pază proprii unor societăţi comerciale şi instituţii. „Am avut multe nemulţumiri din partea administratorilor de firme dar continuăm să punem accentul pe Legea 333 privind paza bunurilor şi valorilor”, mai spune şeful IPJ Bihor.

În primul semestru, efectivele de ordine publică au depistat 1750 fapte penale (37,6% din totalul pe inspectorat), din care 538 în mediul urban şi 1212 în mediul rural.

Au fost soluţionate 1378 lucrări şi dosare penale (din care 604 în mediul urban şi 772 în mediul rural) ceea ce reprezintă 43% din totalul de 3203 soluţionate pe inspectorat.

În prima jumătate a anului s-au înregistrate 707 fapte penale cu autori necunoscuţi (AN), din care au fost soluţionate 415 cu identificarea a 340 de autori.

Salariile şi alte cheltuieli de personal pentru cei 1.144 de ofiţeri şi agenţi din subordinea IPJ Bihor au totalizat în primul semestru 26.501.900 lei, cu o medie lunară de 3.861 lei per angajat.

 

Cristian Horgos

 

 

 

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !