Poliția Locală Oradea, un deceniu de existență

De Crina Dobocan
1Comentariu
Poliția Locală Oradea, un deceniu de existență
Poliția Locală Oradea marchează 10 ani de activitate. Cu acest prilej, polițiștii locali au organizat o serie de activități.

Astfel, în această săptămână, oamenii legii au împărțit orădenilor obiecte simbolice aniversare (pixuri, agende și brelocuri personalizate), respectiv peste 200 de fulare cu tricolorul românesc.

Totodată, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Oradea, Poliția Locală a organizat o activitate pe temă ecologică, „Reciclăm pentru viitor”, prin care elevii au realizat Tricolorul din capace de PET-uri reciclabile. În total, copiii au adunat 47 de kilograme de capace, pe care le-au instalat pe o placă de Komatex și au scris (cu capace) mesajul „La mulți ani!”.

Copiii de la Școala „Octavian Goga” au venit, ieri, în vizită la sediul Poliției Locale, unde le-a fost prezentată tehnica din dotarea instituției.

Într-un moment improvizat și regizat, privirile copiilor au fost atrase de doi indivizi recalcitranți – consumatori de alcool și cu un limbaj neadecvat. Locul a fost cu totul nepotrivit pentru un asemenea comportament, cu atât de mulți polițiști aflați în dispozitiv, liniștea s-a restabilit repede și „cetățenii în cauză” și-au cerut scuze și au curățat mizeria făcută de ei, fiind un exemplu pentru toți copiii prezenți.
„10 ani din viața noastră nu i-am simțit cum au trecut, dar i-am trăit intens în această instituție care a pornit cu noi, prin noi, de la început. Parcă azi depuneam cu toții Jurământul de credință, mândri și încrezători în noi. În secolul nostru, femeile reuşesc tot mai uşor să se manifeste în domeniile considerate cândva doar pentru bărbaţi. Mie, personal, îmi place ceea ce fac. Mă mândresc cu profesia pe care o am și chiar mă bucur că Dumnezeu mi-a dat șansa aceasta în viață și posibilitatea de a realiza, pe lângă îndatoririle de serviciu, multe proiecte civice, ecologice și de educație”, a spus polițistul local superior Nadia Nicoleta Cotrău, coordonatoarea activității.

politie locala 1

Activitățile închinate aniversării celor 10 ani de existență vor continua astăzi, în Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, cu prezentarea raportului de activitate, acordarea de diplome și plachete invitaților din structurile cu care Poliția Locală Oradea colaborează în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și a întregului personal al instituției.

„La ceas aniversar, urăm tuturor cetățenilor urbei multă sănătate, succes nesfârșit și tradiționalul «La mulți ani!»”, a spus Nadia Cotrău.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor