Poliţia Română, cea mai coruptă structură MIRA

Poliţia Română, cea mai coruptă structură MIRA
BUCUREŞTI – Poliţia Română este cea mai coruptă structură din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Aceasta este una dintre concluziile unui sondaj realizat de Institutul Naţional pentru Studii de Opinie şi Marketing INSOMAR, în lunile martie şi aprilie.

Cei chestionaţi susţin că în Jandarmerie şi Inspectoratele de Urgenţă este nivelul cel mai redus de corupţie şi că aceste instituţii merită cea mai multă încredere.

Două treimi dintre cei chestionaţi susţin că poliţiştii din inspectoratele judeţene sunt cei mai corupţi. Pe locurile următoare se clasează angajaţii Poliţiei de Frontieră şi cei ai Direcţiei de Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor. La polul opus se află Jandarmeria şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Cele două structuri stau cel mai bine şi la capitolul încredere. În schimb, respondenţii au cea mai puţină încredere în prefecturi şi Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Cei chestionaţi consideră că priorităţile Ministerului de Interne ar trebui să fie siguranţa publică reducerea corupţiei şi combaterea infracţiunilor.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.314 persoane cu vârsta peste 18 ani, în perioada martie-aprilie a acestui an. Marja de eroare este de 2,7%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase