Politica făcută pe dos sabotează munca şi bicicletele, în Oradea

Bekesi Csaba (stânga), directorul AJOFM, oprit de luptele politice din CJ
Bekesi Csaba (stânga), directorul AJOFM, oprit de luptele politice din CJ
Consiliul Judeţean a fost din nou martorul unor tălpi politice ce întârzie proiecte şi investiţii, în condiţiile în care PNL face Opoziţie dură la majoritatea PSD-UDMR-ALDE.

Un proiect pe fonduri europene al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) este periclitat de votul din Consiliul Judeţean. Opoziţia PNL a votat împotriva dării în folosinţă către Forţele de Muncă a unui teren de 2.272 de metri pătraţi ce aparţine de Consiliul Judeţean, pentru o perioadă de zece ani. Terenul ar urma să servească construirii pe fonduri transfrontaliere Ro – Hu a unui Centru de metodică, cercetare şi formare profesională. Pentru acest Centru, AJOFM speră să atragă circa 2 milioane de euro. Motivul invocat de directorul Bekesi în sprijinul iniţiativei: judeţul Bihor stă tot mai prost cu forţa de muncă şi e nevoie de studii pentru corelarea cererii cu oferta, pe piaţa forţei de muncă.

Muncă politică pe dos

Cum Hotărârea de CJ nu putea trece fără majoritatea de două treimi, ce poate fi asigurată de alianţa PSD – UDMR – ALDE doar cu concusul liberalilor, aceştia din urmă au uzat de poziţia de forţă conjuncturală şi au trântit hotărârea. Motivul: de ce i se dă AJOFM un teren într-o parte şi nu i se dă în altă parte? Adică, liberalii nu sunt de acord cu propunerea conducerii CJ, ca să i se acorde AJOFM un teren pe strada Traian Blajovici nr. 2, în aceeaşi zonă unde funcţionează şi Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism. În schimb, liberalul Avrigeanu a insistat să se dea un teren lângă campusul şcolar Partenie Cosma, pe strada Armatei Române.

În ciuda explicaţiilor oferite de directorul AJOFM, Bekesi Csaba, de preşedintele CJ, Pasztor Sandor şi de vicepreşedintele Ioan Mang, cum că nu există un motiv serios să schimbe locaţia, că oricum nu mai este timp să se schimbe locaţia, deoarece trebuie depus de urgenţă proiectul aflat în concurenţă cu Aradul şi Timişul, liberalii au votat contra. Astfel, proiectul de Hotărâre a căzut.

„Nu există la noi în ţară cineva să îşi asume măsurarea, proiectarea forţei de muncă. Dăm vina pe şcoală şi pe universitate. Însă întrebarea mea este dacă există studii, proiecţii privind necesarul de forţă de muncă. Vă spun că nu există şi de aceea ne asumăm rolul de a măsura, respectiv de a proiecta piaţa forţei de muncă. De aceea, am venit cu un proiect în colaborare cu Consiliul Judeţean şi cu viitorii parteneri de pe partea maghiară, de a atrage o finanţare pentru un centru modern în acest sens”, a explicat Bekesi, în van.

Teren pentru joc politic

„Avem teren suficient pe Armatei Române unde putem da către AJOFM”, a spus Avrigeanu, care l-a stârnit pe Mang. Vicele de la Judeţ a subliniat că cei 4.000 de metri pătraţi de pe Armatei Române „ar putea fi folosiţi pentru construirea sediului Consiliului Judeţean şi a instituţiilor subordonate. Dacă luăm de acolo 2600 mp, nu mai putem construi în acel loc”. Şi totuşi, cuscrul liberal al lui Mang, Ionel Avrigeanu s-a opintit, arătându-şi deranjul de „a ţine un teren de 4000 de metri pentru o ipotetică construcţie a CJB. Ne ameninţaţi că veţi construi, în condiţiile în care putem să-l repartizăm AJOFM pentru acest proiect”. Liberalii au rămas impasibili şi la tonul patetic adoptat de preşedintele Pasztor, care le-a transmis că, prin votul negativ, se pierde proiectul. Proiect care „se va face în Oradea, nu în Săcueni!”. Întrebat de redactorul JB&BIHON de ce consideră că terenul de pe str. Blajovici nu s-ar preta investiţiei, Avrigeanu nu a putut oferi un răspuns concludent. Decât că, o dată, pentru terenul respectiv din str. Blajovici, Guvernul Tăriceanu îi promisese lui Cornel Popa construcţia unui spital regional. Promisiune rămasă în plop.

Pierde şi bicicleta!

Reacţia adversă a liberalilor are, însă, o altă consecinţă. La propunerea preşedintelui CJ, Pasztor Sandor, Consiliul Judeţean a amânat cedarea către Primăria şi Consiliul Local Oradea a 2.600 de metri pătraţi pentru realizarea unei piste de biciclete în zona campusului şcolar Partenie Cosma. Procedând astfel, Pasztor vrea să forţeze mâna liberalilor într-o viitoare şedinţă, ca aceştia să accepte cedarea terenului de pe Blajovici (fostă Abatorului) către AJOFM, la schimb cu cedarea terenului de către CJ către Primăria liberală a Oradiei, pentru construirea pistei, în zona instituţiilor de stat şi şcolare din strada Armatei Române.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor