Politicieni, poliţişti şi mineri sunt urmăriţi penal

20 de persoane sunt cercetate în prezent în Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Printre acestea se află liderul minerilor, Miron Cozma, mai mulţi ofiţeri superiori dar şi personalităţi politice ca fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu.

Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 a fost deschis ca urmare a unei sesizări
a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. Procurorii militari au inculpat mai mulţi
ofiţerii superiori care s-au aflat la comanda Ministerului de Interne, printre
care fostul ministru – generalul Mihai Chiţac şi adjunctul său, generalul Gheorghe
Andriţa.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul
şef al SRI Virgil Măgureanu , acuzaţi de subminarea puterii de stat şi a economiei
naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanităţii. Până
în prezent, în dosarul Mineriadei au fost audiate mai multe persoane printre
care Miron Cozma, fostul ministru Mihai Chiţac, Virgil Măgureanu, Petre Roman,
Adrian Năstase şi Ion Iliescu.

Ieri, procurorul-şef al Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, şi-a exprimat
speranţa că în cel mult trei luni de zile va finaliza dosarul mineriadei din
13-15 iunie 1990.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !