Poliţişti instruiţi în managementul proiectelor

ORADEA - Cinci poliţiştii bihoreni au participat la sfârşitul lunii trecute la două module de pregătire privind managementul de proiecte, organizate în Ungaria la Debrecen, de către Căpitănia de Poliţie a Judeţului Hajdu Bihar.

Seminariile au fost finanţate din fondurile destinate de către Uniunea Europeană proiectului oglindă Interreg III A „Cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor”, proiect desfăşurat în comun de inspectoratele de poliţie din Bihor şi Hajdu Bihar, Ungaria.

„Cinci poliţişti din cadrul IPJ Bihor au participat la un curs ţinut de partenerul maghiar, un curs de managementul proiectelor, care a fost finalizat cu un examen. Toţi cei cinci au obţinut diplomă acreditată de către ministerul maghiar”, explică subcomisarul Adrian Bucur, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Oradea.

În cadrul aceluiaşi proiect, poliţiştii maghiari au elaborat pliante cu sfaturi preventive multilingve, destinate cetăţenilor din ambele comunităţi care călătoresc în ţara vecină. Aceste pliante vor fi distribuite şi în Bihor în punctele de trecere ale frontierei, în mijloacele de transport în comun, agenţii de turism sau agenţii de voiaj.
Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !