Poliţiştii au ieşit pe străzi

Peste 300 de poliţiştii au luat parte în trei zile la ample acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor.

În perioada 22 – 24 ianuarie, poliţiştii Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, alături de poliţiştii rutieri şi de ordine publică de la posturile de poliţie comunale din cadrul I.P.J. Bihor au desfăşurat ample acţiuni pe raza judeţului Bihor, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, conştientizarea conducătorilor auto, combaterea faptelor de natură antisocială şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. În cadrul acţiunilor au fost angrenaţi 344 de poliţişti bihoreni, aceştia vizând depistarea participanţilor la trafic indisciplinaţi şi, totodată, prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional, cu accent pe infracţionalitatea stradală. Ca urmare a abaterilor constatate atât pe linie de circulaţie rutieră cât şi pe linie de ordine publică, au fost aplicate 687 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 93.000 lei.

Majoritatea sancţiuni rutiere

581 din totalul sancţiunilor aplicate de poliţişti la sfârşit de săptămână au fost pentru diverse abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Totodată, 30 de permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării. Alte 56 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru diverse abateri de la prevederile legii privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 38 de persoane au fost sancţionate conform legislaţiei în vigoare privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate, alte nouă sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor legii privind activităţile comerciale ilicite, două potrivit legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi una conform legii privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a produselor petroliere.  În intervalul specificat au mai fost constatate 23 de infracţiuni. Dintre acestea, 18 au fost la regimul circulaţiei rutiere, una la regimul silvic, iar în patru cazuri au fost constatate infracţiuni de furt. 

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !