Politistii au impartit martisoare la Timisoara

De D.B.
Reactualizat la:
Politistii au impartit martisoare la Timisoara
Polițiștii de la Serviciul Rutier din Timișoara s-au strâns, joi la amiază, în zona intersecţiei de la Punctele Cardinale unde au tras pe dreapta și au „amendat” cu câte un mărțișor toate conducătoarele auto care au trecut prin zonă. De câteva mărțișoare s-au bucurat și femeile care au trecut pe trotuar, în calitate de pietoni.

Cu ocazia zilei de 1 Martie polițiștii timișoreni au dăruit tutur femeilor care au trecut prin zona intersecţiei de la Punctele Cardinale din oras, câte un mărțișor. Deși la vederea agenților de circulație șoferițele s-au speriat, la plecare acestea s-au arătat mulțumite de gestul oamenilor legii.

„Este o tradiție la Poliția Rutieră din județul Timiș ca de 1 Martie să oferim un mărțișor femeilor care sunt conducătoare auto, pasagere sau pietoni. Sperăm ca această tradiție care deja s-a împământenit la noi să fie concepută ca un gest frumos, un gest civic și de relaționare umană până la urmă. Noi sperăm ca domnele care sunt trase pe dreapta să nu aibă emoții de teama amenzilor ci să aibă emoții pentru mărțișorul pe care noi îl oferim”, a declarat comisarul șef Istrat Nicolae de la Serviciul Poliţiei Rutiere din Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !